Faceți căutări pe acest blog

luni, 18 august 2014

Trei decizii ce pot determina cursul destinului tău -Tony Robbins



2. Care este sensul? Ce înseamnă acest lucru? Este acesta sfârșitul sau la începutul? Ești pedepsit sau răsplătit? În clipa în care decizi să te concentrezi pe ceva, recunoaşte ce înseamnă pentru tine. Cum defineşti un eveniment și ce emoție îţi produce. Identifică cum te simti în raport cu asta. 

3. Cum ai de gând să acţionezi? Ce ai de gând să faci? Ai de gând să renunți sau să urmezi să faci acel lucru? 




Sensurile atribuite vor influenţa evenimentele şi vei face acele acţiuni care corespund sensului acordat şi vei obtine rezultatele corespunzătoare.Este decizia care, în cele din urmă, va determina forma calităţii vieții noastre. În orice moment, decizia de a face poate schimba cursul vieții tale pentru totdeauna.

Îl preţuiesc pe Tony, deşi are o activitate ce pare atât de comercială. Dar într-un moment al vieţii mele când nici religia şi nici cursurile superdocte de psihoterapie nu mă scoteau din confuzie, un capitol de câteva pagini dintr-o carte a lui, a făcut lumină. Spunea acolo să fac o listă cu valorile pe care le aleg ca punct de referinţă. Am făcut şi am priceput ce se petrece în viaţa mea.

OXANA

Oxana Covaci

Programarea pentru şedinţe se poate face pe e-mail oxanacovaci@yahoo.com, sau la tel. 0721333929

şedinţele se pot face şi on-line, folosind camera web.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu