Conflictul - activator de energie.

De multe ori am observat că atunci când careva este în deficit de mobilizare, un deficit de a-şi defini propria stare şi a decide propria direcţie, se agaţă de ceea ce-I iese în cale, de prima persoană care prin preajmă şi de cele mai multe ori iese cu ceartă.

Dacă cumva şi celălalt îi face jocul (de multe ori este în aceeaşi stare, pentru că cine seamănă se adună, nu? ), atunci jocul concurenţial este gata. Începe o luptă, care pe care. Jocul poate deveni chiar pasional, cu descărcări emoţionale spectaculoase. 

Deorece conflictul este activator de energie.

Într-un astfel de spectacol pot fi de toate. Doar, singurul lucru care lipseşte de acolo e sensul. Nimeni nu câştigă nimic pentru că nimeni nu ştie ce vrea şi ce ar trebi să facă.

Şi treburile serioase care ar fi de făcut împreună rămân pe locul doi şi se fac cu multă greutate.

Se creează un cerc vicios, o mişcare care se întâmplă circular, doar pe orizontală.

Mi-e îmi era frică de acest gen de mişcare.

Dar într-o zi am văzut pe geam nişte porumbei ce stătea pe blocul de vis-a- vis. Trei erau grupaţi împreună, unul lângă celălalt şi unul singur, puţin mai departe se învârtea în jurul propriei axe, ca un nebun.

Priveam mirată şi mă întrebam ce înseamnă asta? Nu se poate! Nebunia nu e specifică animalelor, de obicei, pentru că ele se conformează cu mai multă smerenie legilor vieţii decât omul.

La scurt timp, porumbelul care se rotea, a schimbat brusc mişcarea şi s-a îndreptat spre cei trei. Toţi, ca la comandă se mişcau în direcţia dată de el, de data asta la stânga şi la dreapta. 

M-a pufnit râsul şi am interpretat ca prin rotaţie a adunat putere, iar acum făcea pe şefu’ - ca la oameni.

Revenind la mişcarea circulară a certurilor, dacă nu este deschisă perspectiva unui nivel superior, de unde să poată fi înţeleasă situaţia, să poată fi învăţat lecţia şi să poată fi stabilit sensul, energiile activate în ceartă din cercul vicios se va pierde.

O axiomă cunoscută deja, spune că o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul care a generat-o.

Deci, cum ne putem ridica la un alt nivel?

Coborând la centrarea pe sine, de unde perspectiva principiului superior devine vizibilă.

Şi e destul de simplu. Prin întrebarea: „ Ce am de făcut?”