După ce am descoperit EFT şi am văzut
minunile ce se pot obţine în timp record, acţionând pe sistemul energetic
pentru eliberarea de tensiuni fizice şi emoţionale, imediat mi-am pus problema cum poate
fi abordat sistemul energetic pentru a susţine fixarea unor informaţii
pozitive.
Şi conform legii naturale, dacă pui o întrebare
vine şi răspunsul. Așa că, au început să vină informaţiile.
Una din informaţiile cele mai consistente şi
care sunt punctul meu de referinţă în domeniu sunt informaţiile venite de la
Donna Eden. Ea are nişte abilităţi speciale de percepţie a câmpului energetic şi
face terapie armonizând circuitele energetice. Informaţiile pe care le oferă
corespund cu cele venite din Orient, unde arta vindecării energetice este o
tradiţie milenară.
Dar, printre informaţiile ce au apărut în acea perioadă, sunt şi
cele despre mudre.
Ce sunt mudrele?
Sunt nişte gesturi făcute cu mâna (sigilii) şi fac parte dintr-o ştiinţă a yoghinilor, folosită în tehnicile de
meditaţie. Apar şi în dansurile ritualice hinduse.
Şi sunt o modalitate de organizare a câmpului
energetic, pentru că la vârful degetelor se află terminaţiile multor circuite energetice importante, dintre cele care străbat corpul uman. În albumele de fotografii de pe paginile mele, am deja publicate imagini cu mudre și dau și informațiile corespunzătoare., pentru a putea fi utilizate efficient, chiar și de către noi, cei neinițiați în practicile yoghine. Sistemul enetgetic face parte din patrimoniul universal,........ așa că, dacă îi descoperim rânduiala, putem beneficia de resursele pe care le oferă cu generozitate.
Aici este adresa unui astfel de album
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.731266536890409.1073741844.592105494139848&type=1&l=8eb7a26e14
și încă una pentru cei care nu au profil pe Facebook
- https://plus.google.com/u/0/b/101384506327962879951/101384506327962879951/posts
Pe aceste adrese voi mai publica informatii legat de acest subiect, atunci când voi găsi timp să mă ocup de asta.
Aici este adresa unui astfel de album
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.731266536890409.1073741844.592105494139848&type=1&l=8eb7a26e14
și încă una pentru cei care nu au profil pe Facebook
- https://plus.google.com/u/0/b/101384506327962879951/101384506327962879951/posts
Pe aceste adrese voi mai publica informatii legat de acest subiect, atunci când voi găsi timp să mă ocup de asta.
Am început să practic aceste gesturi şi am
simţit imediat eficiența. Fără efort, imediat ce este făcut un gest de acest gen, încep să se schimbe senzaţiile corporale.
Dar, fiind novice în domeniu, am fost foarte
atentă şi la informaţiile explicative. Pentru unele mudre sunt pentru practicanții avansaţi şi au şi contraindicaţii. Ca de exemplu, am întâlnit
unele mudre care erau contraindicate persoanelor ce au hipertensiune.
Firesc. Adunăm energia, dar ce facem cu ea?
Donna spune că de cele mai multe ori suferim
mai mult pentru surplus, nu atât pentru deficit energetic. De aceea este atât
de importantă o tehnică de eliberare, cum este EFT şi care nu are nici un fel
de contraindicaţie. Dacă nu funcţionează (în cazul în care nu suntem bine centrați pe problema reală), atunci nici rău nu face. Eventual se pierde ceva timp. Deși, EFT funcționează și când nu
funcționează – spune Gary Craig, fondatorul EFT.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că dacă s-a vorbit despre o problemă
stimulând punctele energetice, chiar dacă nu a găsit soluția, subconștientul
începe s-o caute. Și odată pornit, nu se mai oprește, decât atunci când a găsit
soluția. Nespecialiștii nu sesizează prea ușor asta. Dar eu văd clar această
căutare, care se desfășoară pe mai multe nivele și prin modalități foarte
ingenioase.
În ce priveşte mudrele, ținînd cont și de nivelul
meu de informare, prezint, doar acele mudre care
sunt fără contraindicaţii şi care pot fi executate de oricine, fără altfel de pregături preparatoare.
Într-adevăr, practicându-le, am observat că
eficienţa este deosebită. Subit, se instalează o stare energetică,
care la nivel subtil este resimţită ca fiind schimbată. Şi apoi exersând,
sistemul energetic se obişnuieşte cu funcţionarea care îi este benefică şi fixează noua achiziţie. Şi dacă gestul este dedicat
energizării unui gând pozitiv,
este facilitată integrarea acestuia.
Dar,
insist din nou: dacă există blocaje, gânduri şi emoţii negative (conştientizate sau nu), legat de structura pozitivă ce se vrea integrată, nici măcar
mudrele nu funcţionează, sau pur şi simplu nu-ţi vine să le faci. Pentru că
supraeul care menţine acele blocaje îţi transmite că nu ai voie. Şi atunci, tot
o tehnică de eliminare a acestor negativităţi, este mai eficientă.
Tehnicile energetice funcţionează chiar și atunci când nu crezi în ele.
Dar pentru a începe execuţia lor este nevoie de o
decizie fermă. Iar decizia are nevoie să fie energizată. de motivaţie clară:
Chiar vrei să-ţi fie
bine?
Asumarea acestei întrebări pune sdeja ubconștientul pe calea căutării soluțiilor.
Mai rămîne doar să vezi cum accepți? Ce accepți? Și când?
Oxana
Covaci
NOU!!!
Cursul
de grup pentru învățarea tehnicilor psihoenergetice.
Pentru ședințe de terapie individuală și de învățare a tehnicilor
psihoenergetice, rogramarea
se poate face la telefonnr 0721333929
Sedințele individuale
se pot realiza și la distanță, folosind prin camera video.
Pentru
întrebări îmi poți scrie pe e-mail oxcmai@yahoo.com
Clienții mei primesc gratuit materiale de suport.
Material explicativ al tehnicii EFT ( destul de scurt -16 pag.). Iar pentru
execuţia tehnicii am realizat o meditaţie audio, pe baza mantrei Ho’oponopono,
pe care se poate face EFT, atunci când problemă ce necesită a fi abordată este
mai amplă.
În cartea CUM E SĂ FII PE LOCUL ȘI PE
TREABA TA - Perspectivă energetică ÎN AFIRMAREA DE SINE (vol. I) și Optimizarea
calității vieții prin tehnici psihoenergetice (vol.II), explic detailat și
într-un mod academic, ilustrând prin exemple concrete preluate din practica
psihoterapeutică, de ce și cum se întâmplă anumite
evenimente în viața omului și cum se poate interveni eficient pentru activarea
controlului personal. dezvăluirea propriului adevăr și realizarea propriului
succes. O astfel de acțiune asigură și armonia întregului, determinând
progresul general, dar în primul rând este o datorie sacră față de Esența
Divină ce se cere revelată prin fiecare om.
Descrierea
cărții se află
pe
Pentru achiziționare îmi poți scrie, dacă
vrei, pe e-amail oxcmai@yahoo.com
Cartea va fi trimisă prin poștă, cu plata la
primire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu