Chiar dacă ne trezim la un moment dat, în situații pe care nu le-am determinat, dar ne afectează și, chiar dacă nu le-am cauzat, suntem responsabili de modul de răspuns. Este incredibil câtă forță creativă are fiecare persoană umană, cât de mult poate impresiona, fiecare dintre noi, mersul lucrurilor, în funcție de starea în care se află, în funcție de atitudine, în funcţie de rolul pe care îl adoptă, la un moment dat și în funcție de intenția activată.
Ne reproducem istoria de viață în fiecare gest
Dar tot așa, în fiecare gest avem posibilități de intervenție creativă, să dăm un răspuns diferit față de cel dat în trecut. Depinde doar de alegerile noastre.
Aș dori acum să exemplific printr-o situație amuzantă, de altfel, dar care la un moment dat mi-a activat emoții destul de puternice. Suficient de puternice, pentru a-mi media exprimarea unor scheme cognitiv emoţionale, formate în trecut și conștientizarea răspunsului meu actual. Situația în care mă aflam era lipsită de pericol real, și tocmai de acea, am avut un nivel ridicat de conștientizare al emoțiilor și al gândurilor și, mi se pare un exemplu potrivit în scop didactic.
Într-o zi, o sâmbătă liberă și relaxantă, eram la plajă, aflându-mă într-o stare de pasivitate, mai mult receptivă, decât activă. Stăteam într-un loc, aproape de casa mea, cu un grup de femei. E “grupul de suport” al gospodinelor din zonă, pentru momentele noastre de autoangrijire. În perioada respectivă făceam “curăţenia generală” cu EFT, adică îmi propusesem să lucrez pe traumele din trecut așa cum recomandă Gary Graig. Aveam un carnețel mic albastru, pe care îl purtam după mine și notam tot ce îmi trecea prin minte și lucram apoi când aveam timp. Prinsesem controlul asupra simptomului fizic, tensiunea arterială o mențineam la normal și aveam deja încredere să merg mai departe cu tehnicile psihoenergetice.
La un moment dat, mi s-a făcut poftă de ceva dulce și am plecat să-mi cumpăr ceva. Vroiam "eugenia" – biscuiții preferați din copilărie. În drum spre magazin, mintea mea vagabonda printre gânduri, amintiri și, fără să-mi dau seama, intrasem în "camera cu fantome"- așa denumesc eu “sacul” cu amintiri neplăcute. Îmi reveniseră în minte situații din copilărie, când eram învinovățită pe nedrept, situații în care m-am simțit neîndreptăţită, în care am fost obligată să plătesc pentru “oalele sparte de alții... sau am fost obligată să fac lucruri, ce nu aș fi vrut să le fac, și nici măcar nu era datoria mea să le fac... și nu am fost răsplătită pentru ceea ce am făcut bine... Rolul de “sclavă “îi ziceam eu (acest “diagnostic” mi-a fost confirmat și de colega mea homeopată, căreia i-am cerut o consultație cu un an înainte. Am fost foarte mirată când m-a întrebat – cuvântul sclavă îți spune ceva?)...
În acea zi se reactivaseră, emoții vechi, fără să-mi dau seama... și mi-am pus încă o dată întrebarea, cum se făcea că am ajuns acolo?... de ce s-a întâmplat asta?... ce fel de schemă era?... pentru că fiind deja adultă și cu putere de intervenție, schemele aveau tendința să se mai repete și uneori era dificil să le fac față, și bineînţeles, acum eram hotărâtă să rezolv schemă, să fac schimbarea în favoarea mea.
Întrebările au forță creativă.
Dacă punem o întrebare universului, el ne va răspunde, prin situațiile de viața ce se derulează firesc. Așa că, ar trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru punerea de întrebări, pentru că această acțiune are importanță esențială în procesul creativ.
Deci, ajung la primul magazin, unde sunt cumva “de-ai casei"... dar nu aveau "eugenia"... mă duc la următorul. Nici acolo nu aveau. Dar lângă casa de marcat, erau aşezate mai multe produse și era acolo și halviță cu un leu. Decid să-mi iau halviță. Iau halviță și cu cealaltă mână ofer leul vânzătoarei, care îl pune automat în sertar. Eu mai rămân câteva momente acolo, uitându-mă la niște mărgele, de un gust discutabil, dar în acel moment îmi atrăgeau atenția. Da, cred că erau interesanți pentru o fetiță de 6 ani, pentru că eu eram într-o stare regresivă (mi-am dat seama, mai târziu)... După câteva momente, vânzătoarea îmi spune: - “Dar nu-mi plătiți?"... șoc imprevizibil pentru mine... Un val de emoție m-a invadat brusc, dezechilibrându-mă de-a dreptul. Primul gând a fost să mă verific.” Oare am plătit?” - mă întreb, având deja un puternic sentiment de vinovăție și rușine. Bineînţeles era acolo și sora lor anxietatea, legată de vechiul gând - “Sunt acuzată și voi fi pedepsită”. Am și privit în portofel. Nu mai eram sigură.
S-a reactivat vechea vinovație, cu tot cu starea de confuzie. “Orice se întâmplă acolo,..., (acolo, oriunde)... eu eram vinovată”, era gândul din copilărie. Involuntar, aproape, am deschis portofelul și în virtutea vechii reacții, vroiam să plătesc din nou. Ca să scap cu viață.
Totul se întâmpla în fracțiuni de secunde, dar eram clar conștientă de fiecare gând, emoție și gest. Starea de conștiență este deja o resursă achiziționată ca adult, prin care vechea schema poate fi reevaluată.
Când am deschis portofelul, mi-am amintit de un amănunt salvator. Leul care l-am dat avea un colț îndoit... Uffff! Dumnezeu mă iubește, totuși!... Fac un efort să mă conectez la prezent. Și încep să reacționez, diferit față de trecut. Mă conectez la imaginea colțului îndoit al leului și îndrăznesc să spun: - “Am plătit!"... Dar vânzătoarea, care bineînţeles, simțea nesiguranța mea, continua hotărâtă; -"Nu ați plătit! “... - “Ba da... era leul cu colțul îndoit “- încercam eu, disperată să mă salvez... vocea mea încă nu avea pregnanță... anxietatea ce mă invadase înainte încă era puternică și - mi fura puterile... - “Nu mi-ați plătit... să vedem pe cameră video”... ok, perfect... mă simțeam deja ajutată de civilizație... Doamne ajută că există această cameră de luat vederi în magazin... Vânzătoarea pleacă în camera din spate, și eu, rapid, încerc să mă reorganizez emoțional. Am hotărât că este obligatoriu necesar să câștig afirmarea adevărului meu în acea situație.
Încep să mănânc hotărâtă din halviță, ca să prind putere. Doar am plătit-o. Era a mea! Efectiv simțeam, în mod evident, un deficit de forță, chiar fizic exprimat. Trebuie să întorc situația în favoarea mea.
Decid să întorc situația în favoarea mea!
Când a revenit vânzătoarea, eram restabilită emoţional, cât de cât. Ea nu a avut acces la cameră, lipsea de acolo responsabilă cu camera. Păcat! Dar când a simțit că mi-am schimbat starea, a devenit ea mai nesigură. S-a schimbat raportul de forțe.
Dă-o încolo de treabă! Doar sunt specialistă în managementul emoțiilor și a informațiilor, trebuie să reușesc! Doar că în acel moment nu psiholoaga era în primul plan al acțiunii. Eram o cumpărătoare ca oricare alta.
Am rugat-o pe vânzătoare, totuși să se uite în sertar după leu meu cu colțul îndoit. Și l-a găsit. A cedat, aproape de tot, de pe poziția sa de acuzare, chiar dacă nu-i era deloc clar ce s-a întâmplat. O simțeam confuză. Draga de ea! Cine știe ce “diavol” intern a băgat-o și pe ea în situația asta. Bine că am scăpat eu de confuzie și de conflictul meu intrapsihic. Eu sunt responsabilă în primul rând pentru mine. Și nu sunt terapeuta ei în acea situație. Am plecat de acolo, pentru că mâncasem deja și halviță, Nu mai aveam ce face acolo.
Am revenit la grupul de prietene de la plajă și le-am povestit. Normal că erau de partea mea, era grupul meu de suport... “- Ce oameni!... pentru un leu...” - exclamau indignate.
Rânduiala treburilor
Dar una dintre ele a făcut o observație, pe cât de firească, pe atât de importantă pentru situația dată. A remarcat faptul că nu am cerut bonul vânzătoarei. Amândouă, eu și vânzătoarea, am fost invadate de revărsarea emoțiilor și am neglijat regulile autorității locului. Ea nu a dat bonul, eu nu l-am cerut. Greşeala era la amândouă. Dar primul gest greșit a fost al ei, nu a dat bonul. Am conștientizat faptul că autoritatea mea internă” dormise”, de-a dreptul și nu se conectase la autoritatea locului, cu rânduiala locului. Asta m-a ajutat foarte mult să înţeleg vechea schema din copilărie.
Însă, revenind la situația prezentă dacă nu cunoșteam aceste subtilități ale minții noastre, poate că spuneam și eu: “Ce oameni!..., pentru un leu!”... dar așa mi-am asumat partea mea de responsabilitate pentru situația creată. Am asumat responsabilitatea pentru modul meu de reacție, mai ales că știam ce am gândit înainte de a intra în magazin, la ce mă gândeam și la ce nivel vibrațional eram.. Adică eram exact în starea aceea pe care eu o numesc “mutra care cere pumni”.
În virtutea capacității empatice, celălalt recepționează mesajele gândurilor ce se cer dezvăluite.
Și devine oglindă a părților ascunse. Adevărul are drumul său de dezvăluire.. iar pentru a curăța un aspect negativ, primul pas este dezvăluirea, conștientizarea schemei, a gândului și mai ales a emoției. Prin retrăirea unei emoții traumatizante se poate face curățarea ei. De aceea tot retrăim anumite situații. Este de fapt invitația vieții spre vindecare.
Fac o paranteză. Este magnific cum prin exercițiile propuse de psihologia energetică aceste emoții sunt retrăite într-un mod protejat, cu ușurință, pentru că stimularea sistemului energetic dă suport circuitului emoțional și cognitiv și eliminarea emoției negative se face foarte repede și cu minimum de efort.
Și încă ceva foarte important!
Atunci când dai vina pe altcineva de ceea ce ți se întâmplă, automat i-ai dat și puterea.
Cunoscând modalitatea de circuit informațional între persoane și puterea gândurilor noastre, acum puteam doar să-i mulțumesc vânzătoarei, că mi-a fost o bună parteneră de aventură emoţional spirituală. Primisem răspunsul la întrebarea ce o făcusem în drum spre magazin și am văzut toată schema. Și mai ales mi-am confirmat încă o dată că am puterea să răspund adecvat interesului meu. Și sigur s-a mai făcut un pic de curățenie în sensul înlocuirii vechii scheme. Sunt mândră de mine!
Sigur, asta a fost doar o situație fără prea mare importanță, numai bună pentru a conștientiza o schemă. Dar dacă schema asta s-ar manifesta în situații importante pentru viața, atunci devine deja o problemă. Poate provoca pierderi sau deformări ale drumului de viață.
Iar soluția este doar cunoașterea propriilor tipare și schimbarea lor. De fapt acest lucru oamenii îl fac spontan, și îl făceau și înainte de apariția psihologiei ca știință, fiecare după propriile-i posibilități. Doar că, fidelă ritmului accelerat al vieții moderne, psihologia caută și oferă soluții adaptate acestui ritm.
Cu încredere
Oxana
Articol preluat de pe site- ul meu www.dezvaluiridesine.ro
În cartea CUM E SĂ FII PE LOCUL ȘI PE TREABA TA - Perspectivă energetică ÎN AFIRMAREA DE SINE (vol. I) și Optimizarea calității vieții prin tehnici psihoenergetice (vol.II), explic detailat și într-un mod academic, ilustrând prin exemple concrete preluate din practica psihoterapeutică, de ce și cum se întâmplă anumite evenimente în viața omului și cum se poate interveni eficient pentru activarea controlului personal. dezvăluirea propriului adevăr și realizarea propriului succes. O astfel de acțiune asigură și armonia întregului, determinând progresul general, dar în primul rând este o datorie sacră față de Esența Divină ce se cere revelată prin fiecare om.
Descrierea cărții se află pe https://plus.google.com/u/0/b/110119320409022446516/110119320409022446516/posts
Pentru achiziționare îmi poți scrie, dacă vrei, pe oxcmai@yahoo.com , iar pentru ședințe de învățare a tehnicilor psihoenergetice, programarea se face telehonic 0721333929 . Sedințele se pot realiza și prin camera web. Pentru întrebări îmi poți scrie pe e-mail .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu