Când am început să vorbesc
despre tehnicile psihoenergetice, care
au la bază teoriile orientale ce prezintă sistemul energetic al corpului uman, am fost
întâmpinată cu multe suspiciuni şi cu
acele “de ce-uri” specifice copilului de 3 ani, care uzează aceste întrebări în
scop manipulativ, să menţină controlul asupra circuitului informaţional, chiar
dacă habar nu are despre ce este vorba. Atunci am decis să scriu cartea, ceea
ce mi-a creat condiţia de a da o explicaţie exhaustivă, în măsura
posibilităţilor mele, bineînţeles.
Iar, înainte de a începe, aici pe blog, să prezint subiectele cu aplicabilitate practică am decis să scriu aceste două articole despre Energie şi Conştiinţă, unde prezint ideea fundamentală a aspectului teoretic ce stă la baza modului meu de a acţiona practic, prin tehnicile psihoenergetice..
Continuând firul discuţiei
începute în articolul anterior, în acest articol revin cu imaginea gardului viu
care demonstrează prezenţa câmpului energetic conştient care formează spaţiul nostru de viaţă..
Pentru că tot ce există,
tot ce mişcă în această viaţă este susţinută de această forţă vitală. Ea este
însăşi mişcarea de Creaţie, este însăşi Viaţa.
Indiferent cum a fost
denumită în limbajul verbal al popoarelor: Divin,
Dumnezeu, Absolut, Infinitate, Univers sau Universal, Spirit, Duh, Allah,
Brahman etc. – Aceştia sunt doar termeni ce relevă percepţia unei
transcendenţe ce fundamentează originea şi propria conştiinţă de sine a omului.”
În încercarea mea de a
identifica teoretic realitatea Conştiinţei,
ca resursa de suport am folosit și un material al academicianului român Mihai
Drăgănescu, în care acesta face o sinteză a ideilor vehiculate prin cele mai
înalte instituţii academice mondiale şi apoi îşi prezintă propriile idei legat
de acest subiect. Concluzia filozofilor Conştiinţei este că aceasta nu poate fi
definită, pentru că după criteriile strict ştiinţifice nu poate fi înţeleasă
natura Conştiinţei.
“Fizicieni, matematicieni
şi biologi au ajuns la limita propriei paradigme de cercetare, după cum spune
academicianul român Mihai Drăgănescu, limită unde Conştiinţa deschide o nouă
poartă a cunoaşterii, prin forţa ei integratoare, reunificând poziţii divergente şi cerându-şi dreptul de a
fi recunoscută implicit doar prin actul de trăire.”
Deoarece chiar şi
fizicieni au introdus termenul de intuiţie în fundamentarea cercetărilor
referitoare la câmpul energetic, chiar dacă le-a displăcut total să apeleze la
acest termen ce afectează pretenţiile lor de obiectivitate. Însă, în condiţiile în care a fost imposibil să
delimiteze trăirea cercetătorului de mişcarea undei şi a particulei ce se
transformau în funcţie de intenţia observatorului, au fost obligaţi s-o facă. ”Divinul
i-a pus fata în faţă cu propria Conştiinţă” .
1. Achiziţia de
informaţii – a primi;
2. Procesul de
creare de noi informaţii – a voi, a decide, a alege, a da;
3. Atenţa, prezența
în flux
Sedințele se pot realiza și la distanță, folosind prin camera video.
Pentru
întrebări sai achiziționarea cărții, îmi poți scrie pe e-mail oxcmai@yahoo.com
În cartea CUM E SĂ FII PE LOCUL ȘI PE TREABA TA - Perspectivă energetică ÎN AFIRMAREA DE SINE (vol. I) și Optimizarea calității vieții prin tehnici psihoenergetice (vol.II), explic detailat și într-un mod academic, ilustrând prin exemple concrete preluate din practica psihoterapeutică, de ce și cum se întâmplă anumite evenimente în viața omului și cum se poate interveni eficient pentru activarea controlului personal. dezvăluirea propriului adevăr și realizarea propriului succes. O astfel de acțiune asigură și armonia întregului, determinând progresul general, dar în primul rând este o datorie sacră față de Esența Divină ce se cere revelată prin fiecare om.
Descrierea cărții se află pe
https://plus.google.com/u/0/b/110119320409022446516/110119320409022446516/posts

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu