Moş Crăciun există!

:) E prea frumos acest text, aşa că nu am rezistat tentaţiei şi îl postez şi eu, aici.

"Acum un secol şi ceva, pentru că a vrut să afle adevărul gol-goluţ despre Moş Crăciun, o fetiţă din New York, Virginia O'Hanlon, a trimis o scrisoare ziarului "Sun": "Am opt ani şi unii dintre prietenii mei spun că Moş Crăciun nu există. Tata zice că tot ce se scrie în "Sun" este adevărat. Spuneţi-mi, vă rog, Moş Crăciun există?".

Fericite vremurile de altădată, când părinţii şi copiii mai credeau în cele scrise la ziar! Scrisoarea i s-a părut redactorului şef atât de importantă, încât i-a cerut unui editorialist cu experienţă, Francis P. Church, să răspundă chiar pe prima pagină.

"Virginia, micii tăi prieteni de joacă nu au dreptate. Mulţi copii cred numai ceea ce văd. Ei cred că există numai ceea ce pot pricepe cu mintea lor de copii. Că aparţine unui om mare sau unui copil, spiritul uman, în general, e mic. În cosmos s-ar pierde că o insectă măruntă. O minte de furnică nu e de-ajuns pentru a cuprinde şi a înţelege tot adevărul.

Virginia, Moş Crăciun există aşa cum există iubirea, dăruirea, cinstea, credinţă, sinceritatea, respectarea cuvântului dat. Şi numai pentru că toate acestea există, viaţa noastră este frumoasă şi senină.

Fără Moş Crăciun lumea ar fi atât de tristă!

Fără el n-ar mai exista nici o fetiţă ca Virginia, nici credinţa, nici poezia! N-ar exista nimic din ceea ce ne face viaţa atât de frumoasă. Abia dacă s-ar mai distinge un licăr de frumuseţe. Chiar şi lumina copilăriei, cea care face lumea să strălucească, ar păli.

Moş Crăciun există!

Altfel n-am putea crede în basme.

Sigur, în ajun, ai putea cere tatălui tău să pună oameni să-l caute şi să-l prindă. Probabil că n-ar reuşi să-i dea de urmă.

Şi?

Ce-ar dovedi asta?

Nici un om nu-l poate vedea aşa de uşor. Asta nu dovedeşte nimic. Lucrurile cele mai importante şi mai frumoase sunt adeseori invizibile. Câţi oameni au avut norocul să vadă zânele dansând în luminişuri sub razele lunii? Şi totuşi, ele există!

A-ţi imagina toate minunile şi a le mai şi vedea, asta nu poate nici cel mai înţelept om din lume. Indiferent cât vezi, nu vezi niciodată totul. Ai putea să desfaci un caleidoscop şi să cauţi minunatele figuri ascunse acolo. Vei găsi doar cioburi colorate. De ce? Există mereu un val care acoperă lumea adevărată şi pe care nu-l poate destrăma nici cea mai mare putere din lume.

Numai credinţă, poezia şi iubirea îl pot ridica puţin, atât cât să vedem frumuseţea şi splendoarea de dincolo.

Ai putea să întrebi: "acesta este adevărul gol-goluţ despre Moş Crăciun?".

Virginia, nimic pe lumea asta nu este mai adevărat şi mai trainic!

Moş Crăciun trăieşte şi va trăi veşnic!

Va exista peste zece ani şi peste zece mii de ani, pentru a umple de bucurie inimile copiilor că tine şi fiecare inimă primitoare.

Crăciun Fericit, Virginia,

Al tău Francis Church"

Schimbul de scrisori dintre Virginia şi Francis Church datează din anul 1897. Au trecut 112 ani de atunci. Până la încetarea apariţiei ziarului "Sun", în 1950, a fost reprodus în fiecare an, de Crăciun, pe prima pagină a ziarului.

Apoi ştafeta a fost preluată de ziarul german "Welt am Sontag", iar acum şi de "Formula AS".

Eram gata cu articolul când am aflat că în discuţie au intervenit şi oamenii de ştiinţă. Ei zic că dacă Moş Crăciun n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Moş Crăciun induce copiilor noţiunile de "bine" şi de "rău". Ajută la dezvoltarea morală a celor mici şi este un ajutor preţios pentru părinţi. Păcat că oamenii de ştiinţă, care au mânia exactităţii, sunt mereu gata să sfâşie vălul de pe minunile şi misterele lumii. "Păcat" de care sunt conştienţi. Ei regretă că mitul, magia, legenda lui Moş Crăciun s-au destrămat, de când lumea pune pe primul plan raţionalul. Aflat pe partea cealaltă a muntelui, abia mai murmurând "unde eşti copilărie", cred cu tărie în explicaţia ziaristului de la "The Sun".

Moş Crăciun există!

Există pur şi simplu!

Şi va exista atâta vreme cât pe lumea asta vor exista copii!

Sărbători fericite!

 N. C. Munteanu"

Sursa

http://www.formula-as.ro/2010/950/sub-lupa-41/mos-craciun-exista-13233

OPT moduri prin care poţi recunoaşte manipularea emoţională şi cum o poţi evita

De citit şi de studiat cu atenţie, mai ales de persoanele cu inimă prea deschisă şi de romanticii care cred cu naivitate în bine. Deoarece excesul de toleranţă îi va duce să fie luaţi de proşti. Binele presupune respectarea rânduielii schimbului corect.

"1. Abordarea onestităţii ca mijloc de comunicare în faţa unei manipulări emoţionale este sortită eşecului.

Vei afirma ceva ce atât tu cât şi cealaltă persoană ştii că este adevărat iar această afirmaţie a ta va fi cu siguranţă interpretată. Exemplu: “Sunt foarte supărat că ai uitat că este ziua mea.” Răspuns: “Mă întristează faptul că tu crezi că am uitat că este ziua ta. Trec printr-o perioadă foarte dificilă, plină de stres şi nu am vrut să te deranjez. Ai dreptate, ar fi trebuit să te sun şi să te felicit cu ocazia zilei tale de naştere. Îmi pare rău.” Chiar atunci când auzi cuvintele acestea, în interiorul tău realizezi că persoanei respective chiar nu-i pare rău deloc, dar devreme ce au spus aceste cuvinte nu prea mai ai ce să spui.

În toate circumstanţele, în cazul în care simţi că acesta este jocul care este îndreptat împotriva ta, nu renunţa sub nicio formă. Nu ar trebui să accepţi nişte scuze doar de dragul de a te preface că totul este în regulă.

Regula numărul unu: în cazul în care ai de-a face cu un şantajist emoţional ai încredere în instinctele tale. Ai încredere în ceea ce-ţi spune vocea ta interioară. De îndată ce un manipulator găseşte o breşă în sistemul tău de apărare, aceasta este ţinută minte de către aceştia şi o să fie folosită iar şi iar împotriva ta.

2. Un manipulator emoţional se ajută adesea de rolul persoanei care este dispusă să te ajute.

Dacă-i vei ruga să te ajute la ceva tot timpul vor fi de acord, asta în cazul în care nu s-au oferit ei din prima. Apoi, atunci când spui “da, mulţumesc!” lăsa impresia prin mesaje nonverbale că nu şi-ar dori cu adevărat să face acest lucru. În cazul în care vei scoate adevărul la suprafaţă, aceştia vor întoarce situaţia împotriva ta făcându-te să te simţi vinovat pentru că nu ai încredere în ei, că ai fi o persoană nerezonabilă gândind aceste lucruri despre ei sau alte tertipuri de acest gen.

Regula numărul doi: în cazul în care un manipulator emoţional a spus “da” asigură-te că-şi asuma întreaga responsabilitate pentru răspunsul lor. Nu te lăsa trădat de suspinele şi de subtilităţile emoţionale de care se folosesc aceştia, în cazul în care nu doresc să facă ceva, fă-i să ţi-o spună în mod direct.

3. Te pun în postura nebunului

Aceştia sunt persoanele care spun un lucru şi mai târziu se asigură că nu au fost ei aceia care au spus acel lucru. În cazul în care te afli într-o relaţie în care este necesar să ţii o evidenţă a vorbelor care au fost spuse şi începi să-ţi pui sub semnul îndoielii propria ta sănătate, te confrunţi cu un maestru al manipulării emoţionale. Un manipulator emoţional este un expert în interpretarea evenimentelor, în raţionalizarea acestora şi în justificarea propriilor sale comportamente. Aceştia pot minţi într-un mod atât de subtil încât se pot uita la negru şi-l pot numi alb şi te pot convinge încât poţi începe să-ţi pui la îndoială propria ta sănătate mentală. Cu timpul acest lucru este atât de periculos încât îţi poate afecta simţul realităţii.

Avertisment: Manipularea emoţională este foarte periculoasă. În cazul în care te afli într-o asemenea relaţie, îndepărtează-te de persoana respectivă.

4. Vinovăţie

Manipulatorii emoţionali sunt negustorii excelenţi ai vinovăţiei. Aceştia te pot face să te simţi vinovat că ai vorbit prea tare sau că ai vorbit prea încet, pentru că ai fost prea emoţional sau pentru că ai fost prea rece, pentru că ţi-a păsat sau pentru că nu ţi-a păsat, pentru că le-ai oferit sau pentru că nu le-ai oferit.

Manipulatorii emoţionali rareori îşi exprimă nevoile şi dorinţele într-un mod direct, tot ceea ce obţin, o fac prin intermediul manipulării emoţionale. Vinovăţia nu este singura unealtă pe care o folosesc aceştia, dar este printre cele mai folosite şi una dintre cele mai puternice. Majoritatea dintre noi suntem condiţionaţi să facem orice pentru a reduce sentimentele de învinovăţire. O altă unealtă folosită de astfel de persoane este simpatia.

Un manipulator emoţional joacă excelent de bine rolul victimei. Aceştia inspiră în jurul lor o mare nevoie de a fi sprijiniţi şi încurajaţi. În cazul în care-i ajuţi, aceştia vor spune că nu se aşteptau la asta sau că nu aveau nevoie de ajutorul acordat.

5. Manipulatorii emoţionali lupta murdar

Aceştia nu se ocupă de situaţii într-un mod direct. Au obiceiul de a te vorbi pe la spate şi de a-i face pe alţii să-ţi spună lucruri pe care ei înşişi nu ar avea curajul să le spună. Comportamentul acestora este unul pasiv-agresiv, ceea ce înseamnă că aceştia găsesc modalităţi subtile de a-ţi transmite că nu sunt persoane foarte fericite în interior. Aceştia îţi vor spune ceea ce vrei să auzi şi în cazul în care îndrăzneşti să le atragi atenţia asupra comportamentului lor de cele mai multe ori vor zâmbi inocent ca nişte fiinţe nevinovate ce sunt.

6. În cazul în care ai o durere de cap, un manipulator emoţional va avea o tumoare pe creier

Indiferent de situaţia în care te afli, un manipulator emoţional s-a aflat deja într-o situaţie asemănătoare, doar că a fost de zece ori mai dificilă decât cea în care te afli. Este destul de dificil să te simţi conectat emoţional cu un manipulator emoţional pentru că au obiceiul de a devia cu uşurinţă de la subiect şi de a se aduce din nou pe ei înşişi în lumina reflectoarelor. În cazul în care le atragi atenţia asupra comportamentului lor, cu siguranţă se vor preface că sunt răniţi şi te vor numi “egoist”. Chiar dacă lucrurile nu stau chiar aşa, te afli în imposibilitatea de a demonstra acest lucru.

Nu te deranja. Ai încredere în instinctele tale şi îndepărtează-te de astfel de persoane.

7. Manipulatorii emoţionali au abilitatea de a avea un impact emoţional asupra climatului emoţional al celor din jurul lor

Atunci când un manipulator emoţional este trist sau furios, întreaga cameră este tristă împreună cu acesta, aceasta fiind una dintre modalităţile prin care crezi că-l poţi face pe acesta să se simtă mai bine. Stai în jurul acestei persoane pentru o vreme îndelungată şi vei ajunge în scurt timp să uiţi de propriile tale dorinţe şi nevoi personale.

8. Manipulatorii emoţionali nu au sentimentul responsabilităţii

Aceştia nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru ei sau pentru comportamentul lor, tot timpul este vorba de ceea ce le-au făcut celelalte persoane. Unul dintre cele mai uşoare modalităţi prin care poţi să descoperi un manipulator emoţional este prin recunoaşterea încercării acestora de a-ţi împărtăşi informaţii profund personale. Iniţial ai putea percepe acest gen de persoană ca fiind foarte sensibilă, deschisă din punct de vedere emoţional şi foarte vulnerabilă.

Crede-mă când îţi spun că un manipulator emoţional este la fel de deschis emoţional precum un pitbull turbat."

Sursă: social-consciousness.com

Lumea ideilor a lui Platon - cheia de înţelegere a Supraconştientului

După părerea mea, Platon este unul dintre cei mai mari Profeţi. El ne dă cheia de înţelegere a Supraconştientului.

Când am văzut că multe din materialele postate de mine sunt urmărite de tot mai multe persoane, simţeam ca o datorie, mai demult, să public şi ideea filozofiei lui Platon.

Arhetipuri, zei, îngeri, etc. - sunt doar forme imaginare de exprimare a unor adevăruri simbolice despre principii, valori, virtuţi care ne structurează dinamica energetică. Imaginarul este poarta prin care putem intra în lumea subtilă a simbolismului şi a energiilor şi le putem chiar manevra.

Dar fără un fundament valoric se poate ajunge şi la dezastre, dezorganizări energetice ce fac rău persoanei care operează sau celuilalt, cel cu care se lucrează.

Pentru că imaginarul are şi multe ispite înşelătoare în drumul său spre simbolic. E o vorbă românească ce exprimă riscurile acestui demers: până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. La nivelul simbolicului se lucrează cu arhetipurile, iar acestea sunt bipolare - pozitiv şi negativ. Eliminarea conflictului, a tensiunii pe care arhertipul o mediază, se face prin integrarea acestei bipolarităţi. Şi asta se poate doar prin raportarea la un nivel superior.

De aceea permanent trebuie să ne asigurăm că suntem pe drumul drept şi că avem un stâlp de referinţă solid. Iar acesta nu poate fi altul decât valorile. Ele arată direcţia corectă. Iar Platon a spus-o deja, foarte ferm şi clar.

Aceasta e cheia de înţelegere a Supraconştientului colectiv, de unde se poate porni, în dezvoltarea personală, la recunoaşterea şi realizarea acordului cu Supraconştientul personal, prin care fiecare persoană umană îşi dezvăluie propriul suflet.

"Ca discipol al lui Socrate, Platon (427-348 î.C.) reia teoria ideilor. Dar face din ele mult mai mult decât reprezentau acestea la magistrul său, adică mai mult decât o cunoaştere adevărată: chiar Fiinţa însăşi, realitatea absolută, eternă şi adevărată, existând în afară şi dincolo de noi, ale cărei reflexe sunt toate lucrurile vizibile. 

Cu Platon, filosofia greacă se reînscrie într-o perspectivă globală cuprinzând Lumea şi Omul. Definind astfel Fiinţa, el încearcă să rezolve disputa dintre Heraclit şi Parmenide, dezvoltând teoria cu enorma posteritate în filosofia şi metafizica occidentală, a celor două lumi.

Distincţia dintre cele două lumi este ideea fundamentală a filosofiei lui Platon şi răspunsul pe care el îl dă disputei heracliteano-parmenidiene.Lumea sensibilă, lumea pe care ne-o oferă senzaţiile noastre, este singura lume în care cred şi la care au acces neiniţiaţii. Această lume este lumea fenomenelor naturale şi a corporalităţii. Ea este schimbătoare, trecătoare şi contradictorie, numai pe jumătate reală, intermediară între fiinţa şi ne-fiinţă. Aceasta este pentru Platon lumea lui Heraclit.

Deasupra acestei lumi este o alta, pe care ochii noştri corporali n-o văd: lumea Ideilor, lumea inteligibilă. 

Într-o primă formă a filosofiei platoniciene, care continuă mai clar concepţia socratică, aceste idei sunt mai ales valorile: 

Binele absolut, 

Adevărul, 

Frumosul. 

În cea de-a doua formă, aceste Idei cuprind, de asemenea, şi figurile geometrice perfecte - sfera, cercul, triunghiul -, şi genurile proxime ale speciilor tuturor lucrurilor terestre. 

Ideile, care la Platon se scriu cu majusculă, sunt ceva diferit de gândurile noastre pentru au un statut obiectiv-ontologic, nu subiectiv-psihologic. 

Întreaga filosofie platoniciană este o sinteză şi o aprofundare a problemelor şi soluţiilor filosofiei greceşti anterioare. Nu numai că existenţa celor două lumi sintetizează soluţia heracliteană cu cea parmenidiană, dar 

Ideile sunt principiul lumii gândit în maniera pitagoreică, a formei, 

în timp ce lumea sensibilă are ca principiu substanţa,

aşa cum o gândeau şcolile cosmologice ale primilor înţelepţi.

Lumea Ideilor este realitatea adevărată, căci numai ea este permanentă, imuabilă, eternă. Ea există altfel decât că simplul produs al inteligenţei noastre umane; dimpotrivă, inteligenţa noastră nu este decât o deschidere asupra acestei lumi. 

Pluralitatea Ideilor lumii inteligibile alcătuieşte o ierarhie. 

Vârful piramidei este 

 - Ideea de bine, idealul suprem care este acolo sus corespondentul soarelui nostru vizibil; 

 - urmează, sub ea, Frumosul şi Adevărul absolut; 

 - dedesubtul lor se află Ideile geometrice: cercul, triunghiul, sfera etc., cărora noi le vedem aici jos numai imitaţiile imperfecte;

 - dedesubtul acestora se află Ideile-tip ale speciilor de lucruri şi vieţuitoare terestre;

 - şi mai jos se află, probabil, ideile mai puţin semnificative ale lucrurilor comune şi vulgare.

Faţă de această lume a Ideilor, lumea noastră sensibilă nu este decât un palid reflex, un vis, o lume a umbrelor şi aparenţelor. 

Puţina realitate şi stabilitate pe care o are, lumea sensibilă o deţine de la lumea Ideilor. 

Tot astfel, faptul că lucrurile din această lume se aseamănă între ele, dacă aparţin aceleiaşi specii, se datorează tot Ideilor, care sunt modelele ultime ale acestor exemplare sensibile multiple. Spre exemplu, toţi indivizii sunt copiile unei Idei de om din cerul Ideilor pure. 

Pentru a descrie alegoric situaţia noastră în această lume, întinsul dialog Republica, povesteşte "mitul cavernei". Noi ne aflăm în această lume sensibilă, ca şi cum, de la naşterea noastră am fi fost furaţi de tâlhari şi ţinuţi închişi într-o peşteră, legaţi de un stâlp, cu spatele la intrare şi cu faţa spre peretele din fund al peşterii. Toată viaţa noastră de până acum n-am fi cunoscut din lumea adevărată decât umbrele proiectate pe pereţii peşterii şi zgomotele auzite la gura ei, ca într-un fel de cinematograf imperfect. Dacă cineva ne-ar smulge acestei lumi subterane a umbrelor şi ne-ar scoate la lumina soarelui, noi am reacţiona cu neplăcere, răniţi de lumină prea puternică a adevărului. 

Totuşi chiar această este sarcina filosofiei: de a ridica sufletul nostru de la lumea aparenţelor sensibile spre lumea permanentă şi pură, a Ideilor. 

Metoda este de a ridica spiritul nostru treaptă cu treaptă, trecând de la simplele aparente, la obiect; apoi, de la obiecte, la ideile abstracte, cum sunt bunăoară, ideile geometriei; în fine, de la acestea, la Ideile veritabile care există independent de noi în lumea inteligibilului.

Sufletul nostru trebuie să se întoarcă în lumea Ideilor, pentru că el aparţine acestei lumi. 

Înainte de a cădea în această lume, sufletul nostru, ne povesteşte alt mit pedagogic platonician, se rotea în cerul Ideilor pure, purtat într-o calească cu două roţi de doi cai - unul alb, celălalt negru. Aceşti cai, forţele mobilităţii sufletului nostru sunt dorinţele strunite de vizitiul care este raţiunea. Ele se află în conflict, atât între ele, cele bune cu cele rele, cât şi cu conducătorul carului. Rău struniţi, caii dorinţelor pot răsturna caleaşca şi sufletul cade în lumea sensibilă. Închis în corpul-mormânt, sufletul nostru îşi reaminteşte vag că nu ar aparţine acestei lumi şi tânjeşte după o alta. 

Pe această alegorie se bazează teoria reamintirii, ca teorie platoniciană a cunoaşterii. Pentru că noi am trăit în lumea Ideilor înainte de a ne incarna în corpul nostru actual, şi le-am contemplat, am păstrat aceasta viziune ca o amintire confuză. 

Nu există aici, pe pământ, egalitate perfectă. Totuşi, matematica se bazează pe această idee pe care simţurile noastre nu ne-o pot procura din această lume.

Atunci când, în urma travaliului inteligenţei noastre, pornind de la datele sensibile, descoperim idei, nu noi le inventăm, ci le regăsim prin reamintire (anamnesis). Graţie reamintirii putem regăsi, în condiţia noastră actuală, Ideile şi să tindem spre ele. Iubirea platoniciană defineşte chiar această atracţie spre lumea Ideilor, spre lumea invizibilă a idealului. şi ea procedează prin trepte, ca întreaga metodologie platoniciană. 

Prima treaptă o alcătuieşte frumuseţea corpurilor cu atracţia ei; deasupra ei se află, însă, frumuseţea sufletelor şi, în fine, deasupra ei, frumuseţea ideală a inteligibilului, a locului Ideilor pure. 

Iubirea platonică înseamnă străbaterea, prin depăşiri succesive, a acestor trepte spre cea ultima şi semnificaţia cu care ni s-a transmis nouă este aceea de contemplaţie şi infinit respect.

Cum a luat naştere lumea sensibilă, în care sufletul nostru este numai prizonier pasager? 

Platon ne oferă, ca întotdeauna când are de propus semnificaţii, nu informaţii, un nou mit, din seria celor filosofice, imaginate de el. 

Între lumea Ideilor şi lumea sensibilă se află un Demiurg, un meşter divin, care, cu ochii la Idei, ca la un model, le imită în materia sensibilă care este ca o plastelină. Relaţia dintre lucrurile vizibile şi Ideile invizibile este una de participaţie, similară câmpului magnetic sau electricităţii statice. Calitatea de paradigmă a Ideilor acţionează asupra lucrurilor sensibile distribuind se fără să se împartă.

Filosofia lui Platon, care face atât de des şi de artistic apel la mit şi care are formă, atât de bine dramatizată, a dialogurilor, condamnă cu hotărâre arta. Cele spuse mai sus lămuresc motivul profund, ontologic, pentru care Platon repudiază arta. Artistul, ca un demiurg secund, nu face decât să imite lumea sensibilă, obţinând o copie de a doua mână a lumii Ideilor. Coborând cu încă o treaptă, într o mişcare inversă, de distanţare faţă de lumea Ideilor artistul se face vinovat de o dialectică inversă celei a filosofului, de o afundare a sufletului în mrejele sensibilului, în loc să-l elibereze pentru lumea inteligibilului.

Or, calea filosofică şi în acelaşi timp morală duce într-o direcţie opusă sensibilului şi posesiei bunurilor exterioare, spre contemplarea Ideilor, în centrul cărora se află Ideea de bine. Efortul realizării Ideii de bine este o virtute aproape divină.

Virtutea umană constă în justeţe care este un acord perfect, o armonie între alte trei virtuţi concepute pe măsură tripartiţiei sufletului. Sufletul se împarte în raţional, sentimental şi apetitiv (sfera dorinţelor). - 

- Virtutea raţiunii este înţelepciunea, 

- virtutea inimii, a sentimentelor, este curajul, 

- virtutea apetenţei, a dorinţelor, este temperanţa. 

Justeţea, armonia ierarhică a celor trei se realizează întrucât dorinţa se supune inimii, iar inima se supune raţiunii.

Pentru Platon, binele individual este subordonat binelui colectiv, binelui cetăţii. Etica lui este subordonată teoretic politicii. Pentru a susţine o stabilitate eternă a valorilor pe potriva lumii Ideilor care trebui realizată cât mai fidel posibil în această lume a devenirii, Platon imaginează o cetate ideală în felul celor care mai târziu vor fi utopiile lumii moderne. Aceasta cetate, prezentată în Republică, nu îngăduie membrilor săi decât libertatea de a îndeplini funcţiile sociale prescrise în numele binelui comun în raport cu care totul este reglementat şi organizat: căsătoriile, educaţia, clasele sociale - în număr de trei: un grup numeros, al producătorilor, un grup al gardienilor, care-şi au în comun femeile, copiii şi bunurile, în fine, un grup mai restrâns, al înţelepţilor, conducători ai cetăţii -, expulzarea artiştilor etc.. În mod excesiv s-a vorbit despre statul totalitar platonician, uitându-se ideile atât de deschise ale lui Platon - cum sunt cele referitoare la egalitatea femeilor şi bărbaţilor - şi experienţa lui politică de consilier al unui tiran, care au dat spre sfârşitul carierei o altă turnura concepţiei lui politice. Ceea ce merită reţinut din această parte politică a doctrinei platoniciene este tocmai ceea ce uită cu îndârjire politicienii de azi: ca statul adevărat, administraţia politică nu poate fi decât în slujba valorilor, în încercarea de a modela această lume a aparenţelor şi devenirii pe cât posibil după ordinea superior raţională a lumii Ideilor."

.

.

.

”Despre suflet

- sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaşte lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forţă o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purităţii primare); 

- cunoaşterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminiscenţă a orfismului); 

- menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor şi întoarcerea în lumea ideilor);

- condiţia eliberării definitive a sufletului este o viaţă virtuoasă; 

- filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoaşterea imortalităţii sale.

.

.

.

„Mitul Peşterii” (Republică, cartea a VII–a):

Simboluri:

- Peştera — lumea sensibilă (a realităţii aparenţe);

- Întunericul peşterii — ignoranţa omului incult, limitat;

- Lanţurile — prejudecăţile, simţurile care ne limitează;

- Focul — lumina cunoaşterii;

Umbrele de pe peretele peşterii — imaginile corpurilor fizice, aparenţele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepţiilor şi al imaginaţiei);

- Corpurile purtate prin faţa focului — aparenţele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), 

- suişul greu spre ieşirea din peştera — drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială, cunoaşterea prin intelectul analitic;

- Contemplarea lumii din afară peşterii — cunoaşterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cunoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune)

- Soarele — Ideea Binelui (Perfecţiunea).”

De unde am pus ghilimelele textele sunt luate de pe internet. Meritul meu este doar că le-am ”cules”. Oricum este vorba de idei ce fac parte din patrimoniul universal şi merită să fie făcute cunoscute. Platon este şi va rămâne actual.

ENERGIILE ARHETIPURILOR (Jung)

Jung spunea că este bine să fim în pace cu arhetipurile.
Asta înseamnă recunoaşterea şi integrarea lor, pe cât ne este posibil. Deoarece energia arhetipului este foarte puternică dar este şi bipolară. Se poate manifesta pozitiv sau negativ. Fixarea pe un complex, activează prioritar un anumit arhetip, şi ceea ce rezultă este o formaţiune „diavolească”, rezultând astfel consecinţe negative pentru viaţa unei persoane, sau chiar pentru viaţa unei comunităţi. 
De aceea unificarea, armonizarea şi realizarea unor conexiuni libere de circuit energetic între propriile complexe este condiţia accesării stării de bunăstare. Oxana



"Noţiunea de arhetip la Jung

În Dialectică eului şi inconştientului, Jung descrie procesul de confruntare a eului cu inconştientul său mai precis cu conţinuturile inconştientului, cu imaginile arhetipale. 

Dintre acestea el citează câteva, universale: Umbra, Anima/Animus, Bătrânul înţelept, Mama, Sinele... 

Dar ce este arhetipul? 

Un dat ereditar, moştenit, care modelează şi transformă conştiinţa individului. Un dat care se defineşte mai degrabă printr-o tendinţă decât prin conţinuturi specifice, imagini, etc.  O matrice care influenţează conduita umană atât în planul ideilor cât şi în cel al moralei, eticii, conduitei în general. 

Jung vorbeşte despre arhetip (la început numit „imagine primordială”) ca despre acele trăsături comportamentale înnăscute ale biologilor. Deci, tendinţe înnăscute care modelează conduita umană.

”Noţiunea de arhetip – scrie Jung – derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.” Aceste imagini tematice au la bază un arhetip. Ele ne impresionează, ne influenţează şi ne fascinează. Arhetipurile nu au un conţinut determinat „decât din momentul în care devin conştiente, adică alimentate cu materialul experienţei conştiente... Arhetipul este vid, el este un element pur formal, nimic altceva decât o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori”. 

Arhetipurile corespund instinctelor care, şi ele, nu pot fi recunoscute ca atare decât din momentul în care se manifestă în intenţie sau act. 

În fine, arhetipul este psihoid pentru că el nu este accesibil direct conştiinţei (minţii conştiente), ci este transcendental. 

Arhetipurile şi inconştientul colectiv: 

Începuturile teoriei lui Jung referitoare la inconştientul colectiv apar în anul 1909. În acest an, Jung şi Freud au fost invitaţi să conferenţieze în Statele Unite, petrecând aproape şapte săptămâni împreună zi de zi. În principal îşi analizau visele reciproc, iar unul din visele lui Jung îi revelează acestuia inconştientul colectiv, „moştenirea arhaică a umanităţii”.

În clipa când Jung a avut îndrăzneala să-şi facă publică ipoteză cu privire la inconştientul colectiv, ea s-a dovedit a fi abaterea cea mai semnificativă de la freudism şi totodată contribuţia lui personală cea mai importantă în domeniul psihologiei. Ceea ce propunea Jung avea pretenţia de a fi un concept fundamental pe care să se poată edifica întreaga ştiinţă a psihologiei. Jung a considerat că este sarcina psihologului să studieze inconştientul colectiv şi entităţile funcţionale care-l alcătuiesc – arhetipurile, cum le-a numit până la urmă. 

Jung le-a considerat în esenţă drept nuclee neuropsihice înnăscute, având capacitatea de a iniţia, controla şi mijloci caracteristicile uzuale de comportament şi trăirile tipice tuturor fiinţelor umane.

Întreaga zestre arhetipală a unui individ alcătuieşte inconştientul colectiv, a cărui autoritate şi forţa aparţine unui nucleu central integrând ansamblul personalităţii, nucleu pe care Jung l-a numit Sine. 

Reprezentarea printr-o diagramă a modelului junghian al spiritului trebuie imaginat că o sferă, având trei învelişuri. 

În centru şi răspândindu-şi influenţa în întregul sistem, se află Sinele. În cercul interior primelor două cercuri concentrice este inconştientul colectiv, alcătuit din arhetipuri. Cercul exterior reprezintă conştientul, având drept focar eul, care gravitează în jurul sistemului. Într-o poziţie intermediară se află inconştientul personal alcătuit din complexe, fiecare complex fiind legat de un arhetip - deoarece complexele sunt personalizări ale arhetipurilor, modalităţi în care arhetipurile se manifestă în sufletul fiecărei persoane.

Cei care resping teoria arhetipurilor nu sunt deloc impresionaţi de descoperirea unor teme similare în mituri provenite din diferite zone ale lumii, susţinând că migraţia populaţiilor şi difuziunea culturală explică lucrul acesta la fel de bine ca predispoziţia înnăscută. Jung a încercat să combată această interpretare atrăgând atenţia asupra apariţiei spontane a aceloraşi teme în visele, halucinaţiile şi maniile unor pacienţi necultivaţi, care nu avuseseră ocazia să le întâlnească în viaţa lor diurnă: „s-au observat mitologeme tipice la indivizi care n-aveau în nici un caz cum să deţină cunoştinţe de felul acesta „. 

Ori de câte ori se constată că un fenomen este caracteristic pentru toate comunităţile umane, el este expresia unui arhetip al inconştientului colectiv. 

Arhetipul posedă o dualitate fundamentală: este deopotrivă structura psihică şi structura nervoasă, este deopotrivă „spirit” şi „materie”, astfel că Jung a ajuns să-l considere o precondiţie esenţială tuturor evenimentelor psihofizice. 

Dacă, aşa cum credea Jung, arhetipurile precondiţionează întreaga existenţă, atunci ele ar trebui să se manifeste în realizări întreaga existenţă. Ele ar trebui să se manifeste în realizări de tipul artei, ştiinţei şi religiei, ca şi în organizarea materiei organice şi anorganice, fiind susceptibile să ne ofere un punct de vedere capabil să ne transforme modul în care înţelegem toate aceste fenomene. 

Indiferent la ce ar mai putea duce ipoteza arhetipurilor, ea poate cel puţin să ofere o punte între ştiinţă comportamentului şi cea a minţii. 

Procesul de civilizare al fiinţei umane duce la un compromis între sine şi societate şi la confecţionarea unei măşti în spatele căreia trăiesc cei mai mulţi oameni (persona). Ea este un fenomen colectiv, o faţetă a personalităţii. Persona este o necesitate, prin ea ne legăm de lumea noastră; ea operează o simplificare în contactele noastre, arătându-ne ceea ce putem aştepta de la ceilalţi. Prin intermediul personei ne structuram pe noi înşine într-o formă care să poată fi acceptată de către ceilalţi. Ea a fost numită uneori „arhetip social” sau „arhetip de conformare”. Persona începe să se formeze în prima fază a copilăriei din nevoia de a ne conforma dorinţelor şi speranţelor părinţilor, colegilor şi profesorilor noştrii. 

Există atunci tendinţa ca trăsăturile acceptabile să se structureze în persona, iar cele inacceptabile să fie ascunse sau reprimate. Aceste aspecte indezirabile ale personalităţii pe cale de maturizare sunt sechestrate de regulă în inconştientul personal, unde se contopesc spre a alcătui un complex- ori o personalitate fragmentară numită de Jung umbra.

Fie şi nedorită, umbră, subzistă asemenea unei forţe nedomolite, pe care o purtăm cu noi pretutindeni. Ea are însuşirea de a apărea mai ales în timpul viselor. 

Iată ce l-a îndreptăţit pe Jung să considere umbra un complex, care asemenea tuturor complexelor poseda un miez arhetipal, în cazul de faţă arhetipul Duşmanului. 

Între toate arhetipurile, Duşmanul e cel mai important şi, în mod potenţial distructiv. Arhetipul duşmanului capăta realitate în psihicul individual sub forma complexului umbrei prin evoluţia noastră într-un mediu social uman. Există două surse importante ale acestui complex: îndoctrinarea culturală şi reprimarea familială. 

Complexul moral se formează pe temeiul imperativului arhetipal de a ne însuşi şi de a perpetua valorile culturii în care ne naştem. Dobândirea unui complex moral impune Sinelui restricţii serioase, din care multe trebuie să fie transmise umbrei. Ca să ne protejăm folosim o serie de mecanisme de apărare a eului, cu precădere refularea, negarea şi proiecţia. Pe lângă faptul că ne refulăm umbra în inconştientul personal, îi negăm existenţa şi o proiectam asupra altora. 

Conştiinţa umbrei, ca atare, nu este importantă doar pentru evoluţia personală, ci şi ca bază pentru o mai bună armonie socială şi înţelegere. 

Aşa cum genul e perceput ca afirmare a principiului arhetipal adecvat propriului sex, şi relaţiile cu celălalt sex se sprijină pe fundamente arhetipale. Inconştientul masculin conţine un element complementar feminin, la fel cum în cel feminin există un element complementar masculin. 

Aceste arhetipuri, Jung le-a numit anima şi animus. 

Anima produce stări de spirit - animus opinii; amândouă bazându-se pe supoziţiile inconştiente, în loc de idei realmente conştiente şi direcţionate conştient. 

Aşa cum mama este primul suport al animei pentru băiat, tot aşa tatăl este întruchiparea imaginii animusului pentru fată, care exercită o profundă fascinaţie în spiritul ei (ea va acţiona mereu în maniera tatălui). 

O particularitate a lui animus este că are tendinţa de a se exprima ca grup de bărbaţi, distinct de anima care este întotdeauna văzută ca o singură femeie. 

După anima şi animus, cele două mari arhetipuri sunt acelea ale bătrânului înţelept şi marii mume. Jung numeşte uneori bătrânul înţelept un arhetip al semnificaţiei.

Dar pentru că el apare în variate forme - rege, erou, vraci, mântuitor - trebuie să luăm termenul de „semnificaţie” în sensul său cel mai larg. Acest arhetip reprezintă un serios pericol pentru personalitate: când el este trezit, omul poate lesne ajunge la credinţa că el posedă „mana”, puterea magică şi înţelepciunea pe care acest arhetip o deţine. În acesta există o putere de nebiruit, pe care oamenii o simt intuitiv şi nu-i pot rezista cu uşurinţă ei sunt fascinaţi de ceea ce spune omul posedat de acest arhetip, chiar dacă vorbele sale sunt incoprehensibile. 

Arhetipul marii mume acţionează în mod paralel asupra femeii. Femeia posedată de această figură ajunge să creadă despre sine că este înzestrată cu o nemărginită capacitate de înţelegere şi iubire pe care vrea să le pună în slujba celorlalţi (pe care-I ocroteşte cumva într-un mod forţat). Aceasta tiranie subtilă, dacă e dusă la extrem, poate distruge personalitatea celorlalţi.

Arhetipurile sunt nişte predispoziţii înnăscute, ereditare. 

Carl Jung consideră că ne naştem cu ele şi că ne pot conduce viaţa pentru că sunt ca nişte tipare care ne structurează imaginaţia, conştiinţa. 

Jung consideră că oamenii nu au minţi inconştiente personale, ci împărtăşim un singur Inconştient Colectiv. 

“Arhetipurile crează mituri, religii, idei filosofice care influenţează şi îşi pun amprenta pe întregi naţiuni şi epoci” 

Cum funcţionează arhetipurile? 

Jung a găsit aceste imagini şi tiparuri arhetipale în fiecare cultură şi în fiecare perioadă din istoria umană. El consideră că mintea este ancorată în Inconştientul Colectiv aşa cum un copac este înrădăcinat în pământ. Venim astfel pe Pământ cu un instinct prestabilit, cu tendinţe de a juca anumite roluri (de mama, copil, erou etc). 

De fapt numele arhetip vine din grecescul arkhetupon care înseamnă prim model - în sensul de a fi prima versiune folosită mai târziu pentru a fi multiplicată. 

Cert este că de îndată ce ne naştem suntem modelaţi de părinţi, mediu, societate, ni se atribuie valori şi credinţe, pe care le credem proprii. 

Ce arhetipuri ne-am însuşit? 

Şi pe care le reprimăm? 

Sunt întrebări ce-şi pot avea răspunsul în lista de mai jos. 

Umbra - simbolizează haosul, sălbăticia, latura inconştientă a personalităţii noastre. Sălbăticia este un simbol folosit în basme, povesti, este prezent şi în Cartea Junglei, Robin Hood, dar şi în Biblie, Ioan Botezătorul l-a întâlnit pe Dumnezeu “în pustie”. 

De fapt noi recunoaştem acest arhetip cel mai uşor în ceilalţi, adică proiectăm partea întunecată a personalităţii noastre asupra celorlalţi. Umbra aceasta este partea ascunsă deghizată. Umbra este deci personificarea părţii umane care o negăm în noi, şi o proiectam asupra celorlalţi. Pentru că se întâmplă de multe ori, ca la nivelul subconştientului să avem o imagine a unui arhetip, dar ne reprimăm dorinţa, considerând că ne facem un lucru moral, dar subconştient este încărcat. El apare atunci când o parte din tine trage spre o anumită direcţie iar altă parte (cea inconştientă) în direcţia opusă. 

Anima sau animus: Un alt tipar este cel al Sufletului (Anima este aspectul feminin al sufletului, iar Animus este partea masculină a lui).

Bărbaţii îşi întâlnesc Anima, femeile Animus. 

Avem în minte un anumit tipar ar sufletului pereche, o completare a noastră, a ceea ce sufletul nostru are nevoie. Freud, Adler, Jung, cu toţii consideră că noi ne naştem bisexuali, ca fetus noi nu avem o sexualitate definită, ea se va diferenţia mai târziu cu ajutorul hormonilor, dar cea mai mare influenţă o are de fapt presiunea socială la care suntem supuşi, cu rolurile pe care societatea ne face să ni le asumăm, aparţinând unui anumit gen. Aşadar că femei trebuie să fim cât mai materne, şi mai puţin agresive, în timp ce bărbaţii trebuie să fie puternici, raţionali şi să-şi suprime cât mai mult reacţiile emoţionale. Dar, riscul de a acţiona după un tipar bine stabilit, este, considera Jung, acela de a ne dezvolta doar jumătate din potenţialul nostru. 

Copilul: Arhetipul copilului este legat de speranţă şi promisiune, şi de noi începuturi. El vine ca o promisiune pentru regenerare, şi ca o întărire a faptului că Paradisul poate fi recâştigat. 

Naşterea lui Iisus Hristos este un arhetip foarte important, căci el uneşte Pământul şi Raiul, pe Om de Dumnezeu.

Sinele: Pentru Jung aceasta este imaginea lui despre Dumnezeu, căci sinele Uman şi cel Divin nu pot fi distinse. Totul este spirit – vântul, respiraţia sunt 2 simboluri ale lui. Spiritul coboară spre Iisus, sub forma unui porumbel, în pustie. Vocea îi mărturiseşte adevărata să natură: “Tu eşti PreaIubitul Meu Fiu”.

Realizarea cea mai mare a sufletului este autocunoaşterea adevărată, adică, redescoperirea adevăratului Sine, cel Divin. 

Mama: Este un arhetip esenţial, întrucât venim pe lume cu nevoia instinctivă de a evolua într-un mediu din care nu poate lipsi mama sau un substitut al ei. Rolul ei nu poate fi negat, întrucât nimeni în stadiul de infant nu poate supravieţui în absenţa acestei legături materne. 

Acest arhetip este simbolizat de Mama Natură, din mitologie, de Eva, de Fecioara Maria, sau de simboluri mai puţin personale precum spiritualitatea, biserica, poporul, pădurea, oceanul. 

Jung considera că cei care au dus lipsă de prezenţa mamei în viaţa lor, sau care nu au primit atenţia necesară din partea ei, vor căuta satisfacerea acestei nevoi materne în spiritualitate, biserica, sau construindu-şi o viaţă lângă mare. 

Persona: Reprezintă imaginea noastră publică. Semnificaţia aceasta este luată din originea cuvântului persona, care vine din latină şi înseamnă mască. Adică, personalitatea noastră este o mască pe care o aşezăm pe faţa noastră înainte de a face cunoştinţă cu cineva. Aceasta masca este atât de des folosită încât putem risca să ne identificăm cu ea, şi să uităm cine suntem de fapt. 

Eroul: Lupta împotriva forţelor răului, el de fapt reprezintă Egoul. Ne considerăm eroul, personajul principal, intrăm adânc în poveste şi ne identificăm cu acesta. Ajungem să ne luptăm cu umbra - adică cu inconştientul, care ia forma dragonului sau a altor monştri. 

Tatăl: Simbolizează ghidul, figura autoritară, idea de legătură de sânge, ale căror surse se găsesc adânc înrădăcinate în Inconştientul universal. 

Acestea sunt cele mai importante arhetipuri, şi constituie un punct de plecare pentru autoeducare, introspecţie, întâlnirea cu sine însuşi, aşa cum o numeşte Jung: 

“Cine priveşte mai întâi în oglinda apei vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă spre sine însuşi riscă să se întâlnească cu sine însuşi. Oglinda nu linguşeşte, ea îl reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că îl ascundem cu ajutorul personei – masca noastră de actori. Oglinda însă se află dincolo de mască şi arată adevăratul chip. 

Aceasta este prima probă de curaj cerută de drumul spre interior, o probă care-i sperie pe cei mai mulţi căci întâlnirea cu sine însuşi face parte dintre acele lucruri neplăcute pe carele evităm atâta timp cât putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ. Când suntem în stare să ne vedem propria umbră şi să suportăm cunoaşterea ei, atunci abia am rezolvat o mică parte a sarcinii: am suprimat cel puţin inconştientul personal.” 

Analizându-ne sufletele este posibil să întâlnim câteva tipare comportamentale după care ne ghidăm fără să putem explica acest lucru în mod raţional, dacă ne recunoaştem în unele arhetipuri, este probabil pentru că ne-am născut “programaţi” să trăim şi să învăţăm nişte lecţii strâns legate, tocmai de aceste simboluri aproape mitice. Orice simboluri am găsi înrădăcinate în adâncul nostru, este de-ajuns ca ele să iasă la suprafaţă, în conştientul nostru, şi acceptate. Zilnic ne luptăm cu dragoni imaginari, sau nu, suntem eroii care în permanenţă căutam un animus sau anima, ne lovim de umbre, ajungând în final spre lumină. Depinde de noi să lăsăm la o parte măştile persoanei."

Sursa
https://fiituinsutimaa.wordpress.com/2014/02/06/notiunea-de-arhetip-la-jung/

"Deşi există mai multe arhetipuri diferite, Jung a definit douăsprezece tipuri principale, simbol al motivaţiilor fundamentale umane. Fiecare dintre aceste arhetipuri are propriul său set de valori, sensuri şi trăsături de personalitate. De asemenea, cele douăsprezece tipuri sunt împărţite în trei seturi de câte patru şi anume, Ego, Suflet şi Sine.
Personalitatea majorităţii oamenilor, dacă nu a tuturor, este guvernată de mai multe dintre aceste arhetipuri. Cu toate acestea, unul dintre cele douăsprezece tinde să domine personalitatea mult mai mult. Cunoscându-ţi arhetipul, te vei cunoaşte mai bine pe tine însuţi. Care crezi că este arhetipul tău?

Arhetipurile Ego-ului (1-4)

1.        Inocentul
Motto: Liber să fiu eu însumi, liber să fii tu însuţi.
Dorinţa de bază: de a ajunge în paradis.
Scopul: de a fi fericit.
Cea mai mare teamă: să fie pedepsit pentru că a făcut ceva rău sau greşit.
Strategie: de a face lucrurile bine.
Slăbiciune: plictisitor datorită naivităţii pe care o afişează.
Talent: credinţă şi optimism.
Inocentul este de asemenea cunoscut sub numele de: utopic, tradiţionalist, naiv, mistic, sfânt, romantic, visător.

2.        Orfanul/Omul obişnuit
Motto: Toţi oamenii sunt egali.
Dorinţa de bază: conectarea cu ceilalţi.
Scopul: să aparţină
Cea mai mare teamă: să fie eliminat din grupul din care face parte.
Strategie: să-şi dezvolte virtuţile obişnuite, să fie cu picioarele pe pământ.
Slăbiciune: pierderea propriului său sine în efortul de a se amesteca sau de dragul relaţiilor superficiale.
Talent: realism, empatie, lipsa de aşteptări.
Persoană obişnuită este cunoscută şi sub denumirea de băiat bun, persoană de alături, persoană de treabă, cetăţeanul solid, vecinul bun.

3.        Eroul
Motto: În cazul în care există voinţă, există o cale.
Dorinţa de bază: de a-şi dovedi valoarea prin acte de curaj.
Scopul: stăpânirea pe deplin al unui mod prin care poate să facă lumea un loc mai bun.
Cea mai mare teamă: slăbiciunea, vulnerabilitatea, să fie privit ca fiind un laş.
Strategie: să fie pe cât de competent şi pe cât de puternic posibil.
Slăbiciune: aroganţa; tot timpul are nevoie de încă o luptă
Talent: competenţa şi curaj.
Eroul este cunoscut şi sub denumirea de: războinic, salvator, super-erou, soldat, câştigătorul sau jucătorul de echipă.

4.        Altruistul
Motto: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.
Dorinţa de bază: de a-i proteja şi de a avea grijă de ceilalţi.
Scopul: de a-i ajuta pe ceilalţi.
Cea mai mare teamă: egoism şi nerecunoştinţă.
Strategie: cea de a face lucruri pentru ceilalţi.
Slăbiciune: martiriu şi exploatarea.
Talent: compasiune şi generozitate.
Altruistul este cunoscut şi că susţinătorul, persoană care te poate ajuta oricând, Sfântul, părintele.

Arhetipurile Sufletului (5-8)

5.        Exploratorul
Motto: Ia-mi totul, dar nu-mi lua libertatea.
Dorinţa de bază: libertatea de a explora cine este el prin explorarea lumii.
Scopul: de a experimenta o viaţă mai bună, mai autentică, mai împlinită.
Cea mai mare teamă: conformitatea, goliciunea interioară, teamă de a fi constrâns de ceva anume.
Strategie: Călătoria, căutarea şi descoperirea unor noi experienţe, evitarea plictiselii.
Slăbiciune: inadaptarea, rătăcirea fără un scop în viaţă.
Talent: autonomie, ambiţie, talentul de a rămâne sincer faţă de sine.
Exploratorul este cunoscut şi că solicitantul, rătăcitorul, individualistul, nomadul, pelerinul.

6.        Rebelul
Motto: Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
Dorinţa de bază: răzbunare sau revoluţie.
Scopul: de a răsturna ceea ce nu funcţionează.
Cea mai mare teamă: de a fi lipsit de putere sau de a fi ineficient.
Strategie: perturbarea, distrugerea, atitudinea şocantă.
Slăbiciune: tentaţia de a trece de partea cealaltă a baricadei.
Talent: libertatea radicală, originalitatea.
Rebelul mai este cunoscut şi sub denumirea de revoluţionarul, inadaptatul sau iconoclastul.

7.        Amantul
Motto: Tu eşti singură.
Dorinţa de bază: intimitatea şi experienţă.
Scopul: de a fi într-o relaţie cu oamenii, muncă şi mediul pe care-l iubesc.
Cea mai mare teamă: singurătatea, de a fi neiubit.
Strategie: de a deveni din ce în ce mai atractiv fizic şi emoţional.
Slăbiciune: dorinţa de a-i mulţumi pe ceilalţi cu riscul de a-şi pierde propria sa identitate.
Talent: pasiune, recunoştinţă, apreciere, angajament.
Amantul este cunoscut şi că prietenul, entuziastul, senzualul, soţul.

8.        Creatorul
Motto: În cazul în care îţi poţi imagina, este posibil.
Dorinţa de bază: De a crea lucruri de valoare, de durată.
Scopul: de a-şi urma viziunea.
Cea mai mare teamă: mediocritatea.
Strategie: dezvoltarea de control artistic şi îndemânare.
Slăbiciune: perfecţionism, alegeri greşite.
Talent: creativitate şi imaginaţie.
Creatorul este cunoscut sub denumirea de artistul, inventatorul, inovatorul, muzicianul, visătorul sau scriitorul.

Arhetipurile Sinelui (9-12)

9.        Glumeţul
Motto: Trăieşti o singură dată.
Dorinţa de bază: de a se bucura de moment şi de a fi fericit.
Scopul: de a se bucura de el însuşi şi de lumea din jurul său.
Cea mai mare teamă: de a fi plictisitor sau de a-i plictisi pe ceilalţi.
Strategie: joacă, glume, amuzament.
Slăbiciune: frivolitate, pierderea timpului.
Talent: bucuria.
Glumeţul mai este cunoscut sub denumirea de jokerul sau comediantul.

10.     Înţeleptul
Motto: Adevărul vă va face liberi.
Dorinţa de bază: de a afla adevărul.
Scopul: de a-şi folosi inteligenţa şi analiza pentru a cunoaşte lumea din jurul său.
Cea mai mare teamă: de a fi păcălit, indus în eroare şi teamă de ignoranţă.
Strategie: căutarea informaţiilor şi a cunoaşterii; reflecţia interioară şi înţelegerea proceselor de gândire.
Slăbiciune: poate studia în detaliu şi poate uita să acţioneze.
Talent: înţelepciune, inteligenţa.
Înţeleptul este cunoscut şi sub denumirea de expertul, savantul, detectivul, consilierul, gânditorul, filosoful, cercetătorul, mentorul, profesorul, contemplativul.

11.     Magicianul
Motto: Eu sunt cel care face lucrurile să se întâmple.
Dorinţa de bază: înţelegerea legilor fundamentale ale Universului.
Scopul: de a face visele să devină realitate.
Cea mai mare teamă: consecinţele negative nedorite.
Strategie: de a-şi dezvolta o viziune şi de a o urma până la capăt.
Slăbiciune: poate deveni manipulativ.
Talent: găsirea soluţiilor câştig - câştig.
Magicianul este cunoscut sub denumirea de vizionarul, inventatorul, liderul carismatic, şamanul, vindecătorul.

12.     Conducătorul
Motto: Puterea nu este totul, este singurul lucru.
Dorinţa de bază: controlul.
Scopul: crearea unei comunităţi, a unei familii de succes.
Cea mai mare teamă: haosul, pierderea puterii.
Strategie: exercitarea puterii.
Slăbiciune: adoptarea unei atitudini autoritative.
Talent: responsabilitate, leadership.
Conducătorul este cunoscut şi sub denumirea de şeful, aristocratul, regele, regina, politicianul, managerul sau administratorul."

Sursa: internet