Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 11 noiembrie 2015

ŞAPTE MUDRE PENTRU CELE ŞAPTE CHAKRE!



Mudra  este un termen Sanskrit vechi care înseamnă “gest”. Noi folosim mudrele în yoga pentru a crea un sentiment de conştientizare a unor domenii energetice din corpul subtil. Cu alte cuvinte, le putem folosi pentru a ne ajuta să medităm şi să ne deschidem chakrele.

1. ROOT (MULADHARA)
Chakra Root este fundamental pentru celelalte chakre, cu accent pe supravieţuire şi de împământare.
CULOARE: Roşu
ELEMENT: Pământ
Împreună palmele ca la o rugăciune apoi îmbină degetul mic cu cel inelar astfel încât să fie în interiorul palmelor. Întinde degetele mijlocii şi atinge-le apoi îmbină degetele mari cu cele arătătoare astfel încât fiecare să formeze câte un inel atunci când se ating vârfurile degetelor.

2. SACRAL (SVADHISTHANA)
Aceasta mudra  feminină este bună pentru valorificarea sexualităţii şi senzualităţii.
Sacral Chakra
CULOARE: Portocaliu
ELEMENT: Apa
Pune palmele în faţa pieptului şi împreunaţi degetele mici şi inelare. Degetele mari lipiţi-le de interiorul palmelor iar celalalte peste cele mari exact ca în imagine.

3. PLEXUL SOLAR (MANIPURA)
Aceasta mudra  aduce puterea lui Shiva, zeul hindus al tuturor yoghinilor.
Solar plexus
CULOARE: Galben
ELEMENT: Foc
Aşezaţi palmele cu faţa în sus pe coapse. Împreunaţi degetele arătător, inelar şi mare, iar cele mici cu cel mijlocii ţineţi-le ridicate.

4. INIMA (ANAHATA)
Aceasta mudra  inspirată din lotus aduce noi posibilităţi şi invitaţii în dragoste. Heart Chakra
CULOARE: Verde
ELEMENT: Aer
Cu palmele împreunate în zona inimii lipiţi degetele mici şi cele mari între ele, lipiţi degetul arătător de cel mijlociu separat la fiecare mână şi apoi extindeţi astfel încât să semene totul cu o floare.



5. GÂT (VISHUDDHA)
Puteţi folosi această mudra  a gâtului pentru a vă ajuta în exprimarea autentică a sinelui.
Throat Mudra
CULOARE: Albastru/Turcoaz
ELEMENT: Sunet/Muzica
Îmbină ultimele trei degete în interiorul palmelor iar din degetele mari şi arătătoare creează două inele întrepătrunse. Apoi apropiaţi palmele.

6. AL TREILEA OCHI (AJNA)
Atingeţi înţelepciunea şi puterea intuiţiei folosind aceasta mudra  ce se canalizează adânc în cel de-al treilea ochi.
Third Eye Mudra
CULOARE: Albastru închis/Violet
ELEMENT: Lumina
Împreună degetul mare cu cel arătător iar cel inelar strânge-l în palmă, pe cel mic ţine-l ridicat iar pe cel mijlociu la jumătatea primelor două.

7. COROANA (SAHASRARA)
Prin ţinerea acestei mudre deasupra capului puteţi deschide poarta către Conştiinţa Universală, Divinitate şi Transcendenţă.
Crown Mudra
CULOARE: Violet/Alb
ELEMENT: Conştiinţa Divină
Aşezaţi degetele mari şi cele arătătoare astfel încât să formaţi un triunghi şi ţineţi palmele deschise.

Sursă: Mind Body Green

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu