Ideea centrală a cărţii o aveam deja bine definită de câţiva ani şi aşteptam momentul optim, când să încep s-o scriu. La început m-am verificat. Am întrebat universul dacă este util s-o fac, dacă oamenii au nevoie să ştie ceea ce spun eu şi apoi am decis ferm, s-o fac. Din acel moment au început miracolele. Apăreau informaţii noi care mă ajutau să găsesc structura optimă pentru ideile mele. Cel mai evident am simţit asta la capitolul IV din primul volum, capitol pe care l-am denumit SPAŢIUL SIMBOLIC AL DEZVĂLUIRII DE SINE. După ce am scris despre SUPRACONŞTIENT, eram cu gândul la procesele spirituale prin care se structurează supraconştientul personal, ideea pe care am expus-o în capitolul V. Dar cartea îmi cerea să scriu şi despre matricea spirituală în care se întâmplă acest fenomen. Desigur că ideile centrale le aveam deja, mă miram de ce nu mă gândisem să le folosesc? Apoi pur şi simplu au venit informaţii de suport, venea ceea ce mai aveam nevoie și chiar în plus.
Informaţiile care veneau îmi deschideau și mie căi noi de cunoaştere, de parcă învăţam deja prin propria carte, în timp ce o scriam. Pur şi simplu s-a deschis un nou domeniu de cercetare şi experimentare și noi posibilități de creștere spirituală.
Concret unul din domeniile descoperite în acea perioadă este exprimarea arhetipurilor prin sunet. Auzisem despre mantre, dar nu le - am acordat importanță. De data asta am dat peste ele şi am rămas stupefiată. Având deja informaţii despre funcţionarea sistemului energetic al corpului uman, am putut să înţeleg şi secretele mantrelor hinduse. Ei spun că în gură se află 58 de puncte energetice. Și pronunțarea unor anumite sunete stimulează specific aceste puncte, determinând stimularea întregului sistem energetic al corpului.
Ca şi experienţă personală anterioară am practicat rugăciunea inimii, o rugăciune din practicile creştine, dar care este executată în stilul mantrelor hinduse. Atunci, cu ani în urmă, am descoperit intuitiv modul în care recitarea unei mantre determină prelucrarea emoţiei, cea care susține energetic gândul. Dacă mă rugam pentru ceva spunând doar în ritm susţinut „Doamne ajută” (de exemplu), atunci când apărea o schimbare plăcută la nivelul senzaţiilor corporale şi emoţia negativă era eliminată, ştiam că treaba mea a pornit spre bine. Dar nu vorbisem cu nimeni de felul în care mă rog. Însă, atunci când am descoperit mantrele, am văzut că ceea ce eu practicasem intuitiv este de fapt o tehnică elaborată şi binecunoscută în practicile tradiţionale.
Am înțeles că practicarea mantrelor în Orient (mă refer la acele creaţii autentice, cizelate de-a lungul istoriei culturale), este o ştiinţă a sunetului. De obicei mantrele cele mai eficiente au cuvinte puţine dar semnificative. Li se spune cuvinte bija - adică seminţe. Având cunoștiințe de psihologie, de cum am dat de ele am observat că aceste cuvinte exprimă de obicei un întreg complex psihic, în care este integrată de fapt exprimarea unor arhetipuri. Desigur, această idee merită să fie explicată într-un material mai amplu. Sper că voi reuşi să-l realizez, în viitor, pentru că mă fascinează.
Deocamdată te invit la experimentare. Prezint una din mantrele pe care le-am descoperit şi anume RA MA DA SA SA SEI SO HUNG.Observi că este vorba doar de nişte silabe. Însă fiecare silabă reprezintă un simbol arhetipal exprimat sonor.
Cu modestie, prezint o posibilă interpretare, aşa cum am înţeles-o eu, din materialele citite deja:
RA – principiul focului - simbolizează Soarele (element arhetipal masculin), - principiul acţiunii - purifică şi energizează.
MA – principiul apei - este energia lunii (element arhetipal feminin); MA este sunetul de compasiune ce realizează relaţia dintre mamă şi copil şi aduce ajutor şi vindecare.
DA – principiul pământului; oferă suport pentru acţiune.
SA – principiul de aer - suflul infinitului impersonal; mișcarea energiei universale.
SEI – întruchiparea personală a lui SA.
SO – trăirea personală de fuziune cu SA.
HUNG - materializarea, întruparea vibraţiei infinitului în realul trăit, aici şi acum.
RA MA DA SA SA SEI SO HUNG
Prima parte a mantrei se extinde spre cer. Prin repetarea sunetului SA, ca un punct de cotitură, determină spiritul să coboare de sus în materie, în scopul de a anima și a vitaliza vindecător viața. Cu alte cuvinte, a doua parte a mantrei aduce calitățile curative ale lumii superioare înapoi pe Pământ.
Mantra acţionează simultan pe nivele complexe, fizic, afectiv, mental şi spiritual.
Pe link - ul ce îl dau în continuare este prezentată video această mantră. Şi încă ceva. Am ales această variantă pentru că gestul pe care oamenii din imagine îl fac este un gest foarte puternic de energizare, de conectare la energii ce sunt dincolo de propria persoană, conectare la un principiu superior ce se află în staţiul spiritual al Supraconştientului.
Treptat, pe acest site voi da mai multe informaţii şi despre arta gesturilor, prin care se poate aduna energia, ce apoi poate fi folosită în scopuri benefice. Dar deocamdată te invit să vezi mantra. Şi mărturisesc, în urma propriei experienţe că practicarea ei nu necesită experiență într-ale meditaţie. Ci doar respect faţă de viaţă, față de propria persoană și propriile emoții.
Ra Ma Da Sa
http://youtu.be/qFo_gRhW6dQ
Și încă un link cu aceași mantra. Aici realizarea artistică mi se pare de calitate superioară
Ra Ma Da Sa - Snatam Kaur - Love Vibration .
http://www.youtube.com/watch?v=kYivP3gedCo&feature=share&list=RD02qFo_gRhW6dQ
Audiție plăcută și spor spiritual, Oxana
Pentru ședințe de terapie și de învățare a tehnicilor psihoenergetice, rogramarea se poate face la telefonnr 0721333929
Sedințele se pot realiza și la distanță, folosind prin camera video.
Pentru întrebări îmi poți scrie pe e-mail oxcmai@yahoo.com
În cartea CUM E SĂ FII PE LOCUL ȘI PE TREABA TA - Perspectivă energetică ÎN AFIRMAREA DE SINE (vol. I) și Optimizarea calității vieții prin tehnici psihoenergetice (vol.II), explic detailat și într-un mod academic, ilustrând prin exemple concrete preluate din practica psihoterapeutică, de ce și cum se întâmplă anumite evenimente în viața omului și cum se poate interveni eficient pentru activarea controlului personal. dezvăluirea propriului adevăr și realizarea propriului succes. O astfel de acțiune asigură și armonia întregului, determinând progresul general, dar în primul rând este o datorie sacră față de Esența Divină ce se cere revelată prin fiecare om.
Descrierea cărții se află pe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu