CALEA VIEȚII SAU LEGENDA PERSONALĂ

     

“Calea vieţii este un fel de fir conducător pe care orice fiinţă umană îl urmează de-a lungul întregii sale existenţe. O putem compara cu scenariul unui film, sau cu jurnalul de bord al piloţilor de curse din zilele noastre. Noi înaintăm pe acest drum, folosind un vehicul personal care este, de fapt corpul nostru fizic. Orientalii ne propun o imagine extrem de interesantă pentru acest vehicul şi pentru Calea Vieţii. Suntem, spun ei, asemenea unei căruţe sau a unei caleşti care reprezintă corpul nostru fizic şi care circulă pe un drum simbolizând viaţa, sau mai degrabă Calea Vieţii. Să vedem până unde putem putem dezvolta această reprezentare.

Drumul pe care circulă Caleasca este unul de pământ. Că toate drumurile de pământ, el are de o parte şi de alta a sa, hârtoape şi movile, pietre, urme şi şanţuri. Gropile sau locurile mai ridicate şi pietrele sunt dificultăţile. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alţii şi pe care le reproducem. Şanţurile mai mult sau mai puţin adânci, reprezintă regulile, limitele peste care, dacă trecem, negreşit vom primi o pedeapsă sub forma unui accident. Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau alteori, traversează zone de ceaţă sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieţii noastre, de-a lungul căreia “ne rătăcim” sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află în faţă.

Această calească este trasă de doi cai, unul alb (Yang), care se află la stânga şi unul negru (Yin) la dreapta. Caii simbolizează emoţiile, ceea ce ne arată până la ce punct ele “ne trag”, adică ne conduc viaţa. Caleaşca este condusă de un Vizitiu, care reprezintă mentalul, Conştientul nostru. Are şi patru roţi, două în faţă (braţele) care dau direcţia sau, mai degrabă, imprimă direcţia dată de Vizitiu cailor, două în spate (picioarele), care poartă şi transportă încărcătura (ele sunt întotdeauna mai mari decât cele din faţă). În caleasca se afla un pasager pe care nu-l vedem. Este vorba de Stăpânul său Ghidul Interior al fiecăruia dintre noi, al Nonconştientului, al Conştiinţei noastre holografice. Creştinii îl numesc “Îngerul păzitor”.

Caleaşca personală înaintează deci pe drumul vieţii, dirijată în aparenţă de Vizitiu. Spun bine în aparenţă deoarece, chiar dacă el este cel care conduce, pasagerul indică destinaţia. Este o explicaţie pe care o vom găsi ulterior, la subiectul despre Cerul Anterior şi Nonconştientul şi despre alegerile stabilite de Shen Prenatal, apoi de Shen Întruchipat. Vizitiul, care reprezintă mentalul nostru, conduce Călească. De calitatea vigilenţei sale, dar şi de conduită (fermă şi blândă în acelaşi timp) vor depinde valoarea şi confortul călătoriei (existenţa). Dacă el brutalizează caii (emoţiile) şi îi jigneşte, aceştia vor fi cuprinşi de nervozitate şi, la un moment dat, vor scăpa din frâu, riscând să îndrepte caleașca spre accident, exact la fel cum emoţiile noastre ne pot conduce câteodată spre acte iraţionale, adică periculoase. În cazul în care cel care conduce este prea relaxat, dacă îi lipseşte vigilenţa, atelajul va trece peste urmele lăsate de alţii (reproducerea schemelor parentale, de exemplu) iar noi vom urma tiparele altora, riscând să cădem în acelaşi “gropi” ca şi ei, în eventualitatea în care acest lucru s-a întâmplat cu predecesorii noştri. De asemenea, dacă nu este vigilent, Vizitiul nu va şti să evite hârtoapele, ridicăturile şi denivelările (loviturile şi erorile vieţii), iar călătoria nu va fi foarte confortabilă pentru caleasca, pentru Vizitiu şi nici pentru Stăpânul săi Ghidul Interior.

Dacă Vizitiul doarme sau nu ţine hăţurile (emoţiile), atunci caii sunt cei care vor dirija Călească. Avem, situaţia în care în care calul negru este mai puternic (pentru că pe acest cal l-am hrănit mai bine) – atunci caleasca va trage spre dreapta şi va fi ghidată spre imaginile afective materne. Dacă de calul alb ne-am ocupat mai mult şi acesta domina, caleașca va trage spre stânga, spre reprezentările emoţionale paterne. Dacă Vizitiul mână prea repede, forţează prea tare, aşa cum facem şi noi câteodată, sau caii se avânta prea mult, şanţul în care va intra va determina accidentul, oprind, mai mult sau mai puţin violent, tot atelajul, provocând stricăciuni într-o măsură mai mare sau mai mică (accidente sau traumatisme).

Câteodată o roată sau o piesă de la caleasca se strică, fie pentru că este fragilă, fie pentru că a trecut peste prea multe dâmburi şi a intrat în prea multe şanţuri (acumulare de comportamente, atitudini inadecvate). Atunci trebuie reparată şi, în funcţie de gravitatea stricăciuni, fie o putem rezolvăm noi înşine (odihnă, cicatrizări) fie trebuie să chemăm pe cineva în ajutor (medicina naturistă), fie şi mai grav, apelăm la un “reparator” (medicina modernă). Dar, indiferent de situaţie, important este să nu lăsăm ca piesă să fie schimbată. De asemenea este esenţial să ne gândim la conduita Vizitiului, la modul în care ne putem schimba comportamentul, atitudinile în faţa vieţii, dacă nu vrem ca “până “să se repete.

Uneori, caleașca traversează zone cu vizibilitate redusă, ceea ce înseamnă că nu vedem cu adevărat pe unde mergem. Poate fi vorba de o simplă cotitură, pe care o putem anticipa, observând-o la timp. Atunci este necesar să încetinim, să ne dăm seama ce direcţie ia drumul nostru şi să urmăm curbă, ţinând bine caii în hăţuri (să ne stăpânim, de exemplu, emoţiile când trecem printr-o fază de schimbare dorită sau suportată). Dacă este vorba de ceaţă sau furtună, conducem caleașca anevoios, cu eforturi mari, fiind obligaţi “să navigăm la vedere”, încetinind viteza şi bizuindu-ne pe bornele care ne indică drumul. În acesta etapă, trebuie să avem încredere totală, “oarbă” chiar în calea Vieţii (legi naturale, reguli ale tradiţiei, credinţă, etc.) şi Stăpânul său Ghidul Interior (Nonconştientul) care alege drumul. Sunt momente ale existenţei noastre când rătăcim prin “ceaţă”, neştiind spre ce ne îndreptăm. În aceste situaţii, nu putem face altceva decât să lăsăm viaţa să ne arate direcţia.

Din când în când, ajungem la răscruce de drumuri. Dacă nu există indicatoare, nu ştim încotro să ne orientăm. Vizitiul (mentalul, intelectul poate mana caii la întâmplare). Riscul de a ne înşela, de a ne rătăci este mare. Cu cât vizitiul este mai sigur pe el, convins că ştie totul şi că stăpâneşte totul, cu atât va gândi că ştie ce direcţie să aleagă şi cu atât riscul va fi mai mare. Ne vom afla atunci sub domnia “tehnologiei raţionaliste”, în care raţiunea şi intelectul cred că pot rezolva totul. Dacă este însă umil şi onest cu el însuşi, îl va întreba pe pasager Stăpânul său Ghidul Interior) ce drum ar fi mai bine să urmeze. Ştiind încotro se îndreaptă, acesta din urmă îi va putea indica vizitiului destinaţia finală, cu condiţia ca el însuşi să fie capabil să-l asculte. În sfârşit Caleașca, hurducându-se, face câteodată mult zgomot, fiind necesar ca Vizitiul să se oprească pentru a putea avea un dialog cu Stăpânul său ghidul Interior. Este vorba de pauzele şi retragerile pe care le facem câteodată, pentru a ne regăsi, căci ni se întâmplă uneori să ne rătăcim.

Iată o imagine simplă, dar care reda foarte bine ce înseamnă calea Vieţii. Cu ajutorul ei putem înţelege cu uşurinţă în ce fel se petrec lucrurile în viaţa noastră şi ce ne determina să derapăm din când în când...”

 MICHEL ODOUL - Ghidul complet al durerilor fizice

Pentru ședințe de terapie individuală și de învățare a tehnicilor psihoenergetice, rogramarea  se poate face la telefonnr 0721333929

Sedințele individuale se pot realiza și la distanță, folosind prin camera video.
Pentru întrebări îmi poți scrie pe e-mail oxcmai@yahoo.com