Credintă , dogmă si asumarea responsabilității personale

 De duminică citesc primele pagini din Biblie, despre creaţie. O pun deoparte... îmi mai vine câte o idee, recitesc câte-un pasaj... şi tot aşa.

 

Ce urmăresc?

Sincer, urmăresc clarificarea unei credinţe proprii despre viaţă, acel gen de credinţă care fundamentează o întreagă structură de percepţie şi apoi determină  cursul pe care îl iau treburile în viaţa personală...

 

 Ce a declanşat urmărirea acestui fir al ideii? De unde a pornit?

În timp ce scriam primul capitol din volumul  doi al cărţii în care vorbesc despre cele 10 porunci din Biblie şi corespondenţa lor cu ceea ce psihanaliza spune despre dezvoltarea matură  a personalităţii în relaţiile cu ceilalţi, în presă era un scandal generat de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu. Iar eu aveam o tensiune difuză legată de modul în care biserica vrea să se impună în viaţa personală şi nu ştiam foarte bine de unde îmi provenea  conflictul.

Ce din interiorul meu a generat această tensiune.?

Am devenit atentă la mine şi am descoperit o subtilă senzație de vinovăție, care îmi afecta modul în care îmi exprimam ideile proprii. Mi-am dat seama că este vorba de un conflict  intrapsihic generat de rapostarea mea la modul în care biserica interpretează Biblia printr-o structură de percepţie dominată de dogmele sale.

Dogmele au apărut  în perioada când biserica îşi căuta structurarea formelor sale sociale, atunci când problema care se punea era păstrarea coeziunii unui grup. Atunci a apărut nevoia   formării unei ideologii; o idiologie  suficient de puternică  ca să menţină dominaţia asupra individului, în așa fel încât, acesta să rămână  fidel  acelui  grup, respectând cu strictele rânduiala  şi scopurile  grupului. De aceea una din dogme spune clar că cel care nu le respectă, este eretic şi implicit,  exclus din grup. Omul are nevoie de ceilalţi oameni, aşa că miza apartenenţei este una fundamentală, pentru că alimentează  însăşi identitatea personală.

În carte, explic  acest proces psihic  și surprind implicațiile sale spirituale în viața persoanei umane, pentru că este unul  de fundament  în structurarea identității de sine.

Aşa că biserica a operat de la început în punctul psihologic cel mai sensibil al persoanei umane, de unde și-a  alimentat  puterea sa, ca  instituţie politică. Asta se întâmpla  în primele secole de organizare a  bisericii şi ceea ce s-a întâmplat  după  o ştim cu toţii din istorie. Această  ideologie  a alimentat  uciderile şi războaiele  de impunere cu forţa a unei ideologii obscure ce a dus la transformarea valorii în non -valoare. A dus până la un colaps  în dezvoltarea însăşi a culturii umane şi doar o revoltă a spiritului  natural, în Renaştere a putut salva omenirea din iadul impus  de o ideologie  bigotă.

Şi totuşi noi trăim în acest cadru socio-cultural care s-a format în baza acelor idei şi evenimente istorice ce şi-au pus amprenta în structurarea societăţii şi a supraconştientului său.

Vrem sau nu vrem, mergem sau nu mergem la biserică, fiecare este afectat de ceea ce a rezultat din acţiunile acesteia. Au trecut multe secole şi încă frica propovăduită  pentru a-şi impune  puterea în structurarea grupurilor prin forţă, ne mai urmăreşte. Frica de a ieşi di turmă a alimentat  și puterea terorismului lui Hitler şi a lui Stalin, pentru că fără susţinerea gloatei nu ar fi avut cum să producă războaiele.

În sfârşit, în secolul XX a apărut ideea de afirmare a valorii personale, deşi Iisus a propovăduit-o acum 2000 de ani. Dar omenirea nu era suficient de maturizată  să-I perceapă mesajul adevărat. A preferat să-l înlocuiască în biserică, creând un idol ce este împotriva vieţii.

Însă acest proces de recunoaştere a valorii persoanei umane, care este un vector de creştere a nivelului de civilizaţie, este încă  timid  exprimat şi atunci constrângerile externe au putere de dominaţia asupra individului uman, păstrându-i  poziţia indefinită  în  gloată şi dominându-l  în acest fel.

Oare de ce ne este aşa de greu să ne asumăm această valoare personală pe care fiecare dintre noi o simte pulsând natural sub propria piele? Sunt cauze interne sau externe?

Răspunsul  îl simte fiecare dintre noi, chiar dacă exprimarea verbală a lui este în deficit, uneori. Blocajul energetic are cauze externe, dar în acelaşi timp şi interne, ce ţin de asumarea responsabilităţii  în ceea ce priveşte alegerile credinţelor care ne fundamentează  regulile de viaţă.

În cartea pe care am scris-o, având experienţa de psihoterapeut, normal că mă ocup mai mult de cauzele interne, de felul în care îţi poţi coordona procesele psihologice pentru fundamentarea autorităţii interne, într-un mod responsabil, în aşa fel încât voinţa personală să poată fi exprimată adecvat, în armonie cu fluxul natural al vieţii.

Dar în acest articol vreau să evidenţiez  puterea unei credinţe sociale  şi felul în care o astfel de credinţă ne poate afecta psihicul  individual.

Spuneam  înainte despre tensiune ce o avem în timp  ce scriam cartea. Era  legată de gândul  la dogme. Și era aşa de puternică, încât  nu mai ştiam ce sunt dogmele. Credeam că nu ştiu ce sunt  dogmele. Am început să caut în literatura de specialitate să văd definiţia dogmelor şi care sunt ele în anumite biserici. Şi am descoperit că știam foarte bine ce sunt dogmele, ….de mică  auzisem de ele, doar că sincer nu le-am crezut niciodată. Prin această reactive de nerecunoaștere a ce sunt dogmele, apăram biserica cu trările emoționale ale copilului ce-și apără părinții, chiar dacă nu este de accord cu ei. revin asupra faptului că eu nu am crezut niciodată în dogme.  Poate că instinctul de autoconservare m-a păzit sau poate  că este din cauza că  tatăl meu se declară ateu. Eu am profitat de beneficiile  acestui fapt şi mi-am structurat o gândire liberă, deschisă spre cultură.

Dar, am depăşit  şi poziţia tatălui meu, pentru că sentimentul de receptare al sacrului este ceva înăscut. L-am simțit și am cătat să-l definesc, Așa că am concluzionat că  eu sunt credincioasă.

 

Dar,   atunci care sunt ideile  care îmi exprimă această atitudine?  În ce raport mă aflu faţă de credinţele comunităţii, fără de care nu aş  putea trăi şi evolua?

Când  simţeam acea tensiune  emoţională negativă în raport cu dogmele, prima dogmă care mi-a venit în minte, a fost cea a păcatului  original. Normal. Eu scriam despre afirmarea de sine, despre  dezvăluirea  valorii  personale şi asumarea responsabilităţii. Dar dacă este acceptată dogma vinovăţiei funciare  a omului, atunci nu ar mai avea sens să mai scriu despre afirmarea sa.
 

Berdiaev, filozoful rus care se declară creştin, spune că:

"Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului.

Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii."

 

Și atunci ?

 

De unde şi până unde biserica declară omul ca fiind un păcătos, la modul absolut?

Asta este o dogmă. Şi dogmele sunt declarate ca interpretări ale textului cărţii fundamentale  a tradiţiei, adică  Biblia, în cultura iudeo-creştină.

Eu ştiu că interpretările întotdeauna  sunt subiective  şi depind de nivelul  de percepţie a celui care o face. Iar  subiectivitatea nu poate fi ocolită de orice fiinţă umană, indiferent de nivelul său de inteligență.

Biblia şi orice altă carte a tradiţiei pe care se fundamentează culturile  este  scrisă metaforic. În aceste cărți sunt exprimate  Legile Conştiinţei, dezvăluite  prin prisma imaginarului  şi oricine  citeşte o astfel de carte, proiectează  propria trăire stimulată şi susţinută  de conţinutul metaforei şi astfel cartea rămâne vie, dincolo de mersul istoriei.

Însă dogma închide chiar această uşă  a libertăţii de trăire personală  în raport cu metafora, confundând  imaginarul  cu materialul  concret  trăit. În acest fel interpretarea realizată de un singur individ, sau de un grup de indivizi,  devine constrângere pentru ceilalți, care trebui să intre în schema interpretativă  impusă  cu forţa. Într-o anumită  perioadă  a istoriei, evoluţia conştiinţei umane a permis asta. Biserica creştină nu este singura în care se întâmplă  acest fenomen. Şi în alte culturi  s-a întâmplat  la  fel, în punctul în care pentru legea dezvăluită  prin forța imaginarului  care penetreazp esențe ale realității,  se căutau corespondențele  în realul concret trăit.

Eu ştiu asta şi aş fi lăsat dogmele în pace, dacă m-ar fi lăsat şi ele pe mine în pace. Doar că ele reveneau atunci când îmi analizam  propriile credinţe  despre viaţă  şi reveneau şi în discuţiile  cu ceilalţi, atunci când vorbeam  despre asumarea responsabilităţii şi integrarea puterii de autoconfirmare. Această putere este cea care alimentează  forța în procesul de  afirmare de sine.

 “Nu este păcat să spui despre tine că eşti bun? Nu te depărtezi de biserică  prin asta?” Sunt întrebări care revin, chiar în discuţiile  prieteneşti, legat de această temă. Şi sunt de-a dreptul  surprinsă când ele sunt exprimate de oameni ce au o bază  culturală  în educaţia lor.

Atunci, e clar că trebuie să revenim la sursele fundamentale de informare, la cărţile tradiţiilor.

Recitind primele pagini din Biblie, pe care le citisem de multe ori de fapt şi înainte, de data aceasta apar noi nuanţe de înţelegere.

 În primul capitol  se spune Dumnezeu l-a creat pe om. La creat aşa cum a creat toate celelalte  forme de viaţă. Eu, implicit, înţeleg  că l-a creat prin Duh. Adică este o formă de exprimare şi materializare  a Conştiinţei.

Motivaţia pentru a crea omul este exprimată astfel; “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească... tot pământul.”

Iar descrierea  modului de realizare a acestei acțiuni este : “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său;…. şi l-a făcut bărbat şi femeie.”

Şi apoi l-a binecuvântat: “Creşteţi, vă înmulţiţi  şi umpleţi pământul şi îl supuneţi...”

 Totul bine șI frumos. Omul este o creație a Divinului șI are esență divină. Iar acesta este fundament solid pentru a construi stima de sine și pentru a-și găsi treaba prin care își va împlini viața.

Ei, dar urmează capitolul  doi, unde naraţiunea  propune descrierea  procesului de creştere. Se intră în amănunte,  pentru a surprinde  începutul  în dinamica  sa.

Dacă ceva trebuie să crească înseamnă că nu este perfect. Perfectă este doar moartea. Mişcarea vieţii, în schimb îşi extrage forţa din conflicte şi imperfecţiuni.

În acest capitol  naratiunea schimbă imaginile descriptive, așa că se spune că omul este creat din lut, că femeia este creată din coasta  bărbatului  şi că Dumnezeu  spune să nu mănânce din pomul cunoaşterii. (Subconştientul, care este orientat  spre pozitiv, eludează de obicei nu-ul. Nu mânca - îl interpretează ca: mănâncă :)).

Creşterea se fundamentează  pe eliberarea mișcării energetice,  iar asta presupune şi trecerea prin vămile durerii. Chiar acesta este și mesajul arhetipal pe care îl aduce Iisus, care spune că nu a venit să nege legea, ci s-o împlinească.

Cine reuşeşte să-l înţeleagă pe Iisus ca arhetip, dincolo personajul istoric, reuşeşte să desluşească mesajul său de asumare a responsabilităţii. Moartea simbolic este schimbarea ce deschide un nou orizont, pe un nivel superior.

În munca mea cu clienţii, lucrând pe durerile ce apar în procesele vieţii, am văzut evident,  că acele dureri care sunt în programele noastre naturale şi prin care trebuie să trecem pentru a evolua, au şi programe de vindecare spontane. Ca de exemplu durerea de la naştere. Şi mama şi copilul  trec prin vămile  durerii. Dar dacă procesul se desfăşoară în cadrul natural aceste dureri, nu sunt traumatizante  pentru nici unul dintre ei. Trauma intervine  doar acolo unde este deraiată direcţia programului natural. De exemplu chiar şi naşterea prin cezariană  este o naştere cu risc, producând un anumit blocaj energetic.  Sau dacă durerile sunt exagerate din cauza unor complicaţii  ce au alte cauze decât cele strict legate de procesul  natural al naşterii.

Astfel, asumarea durerii sau a oricăror imperfecţiuni ale vieţii face parte din programul de asumare a responsabilităţii în actul de a trăi viaţa.

Însă dacă ne încăpăţânăm să rămânem  blocați în pretenţiile infantile de a primii totul necondiţionat, prin  perfecţiunea unui rai ideal, dar static, atunci durerea apare ca un blestem, nu ca o poartă  de deschidere a noi orizonturi. Şi astfel este blocată asumarea  responsabilităţii de implicare  în ritmul vieţii, pentru a exprima potenţialul divin ce este sădit  în interiorul fiecăruia dintre noi.

Iar această tendinţă  infantilă  există la nivel individual  dar  şi social. Şi unii s-au folosit de ea  pentru a obţine putere socială şi politică. E clar că dogma păcatului originar produce acest blocaj energetic şi instituţia care o propăvăduieşte devine maşina de făcut sclavi.

 Poate că unii vor spune că acest subiect  nu mai este actual  în secolul  XXI. Şi mi-e mi-ar fi plăcut  să nu mai fie actual. Dar realitatea îmi demonstrează altceva.

Vara  trecută  am asistat la o predică  într-o biserică creştină, unde  preotul  îşi construise discursul pe ideea că sărăcia este o virtute creştină. Și spunea  că  ţările creştine trebuie să fie şi sărace. Își argumenta discursul foarte convins, spunând  că ţările  din  nordul Europei sunt mai bogate pentru că s-au îndepărtat  de dreapta credinţă.

 Să ştiţi că nu glumesc. Chiar aşa a fost. Şi m-am întristat, pentru că mă gândeam la forţa ideilor care sunt impregnate în Supraconştientul colectiv  şi mă găndeam la  ce efect are asta asupra vieţii noastre şi asupra dezvoltării economice. Pur şi simplu  este predicată  sărăcia şi dogma duce la o disfuncţie  a modului  de angajare   în sarcini, ceea ce înseamnă asumarea responsabilității.  Energia  necesară pentru alimentarea comportamentului responsabil  este adunată  în  funcție  de credința ce sponsorizează schema mentală. Asta se întâmplă  atât  pe plan social,  cât şi pe plan  individual.

Oricum,  există mecanisme naturale de autoprotecţie care declanşează posibile opoziţii atunci când vine vorba de asumarea  angajamentelor şi de activarea implicării. Dar dacă acestea rămân doar la nivel  fizic şi psihic, ele pot  fi învinse  cu uşurinţă  printr-o  decizie fermă. Dacă însă au fost structurate într-o credinţă,  au invadat deja spaţiul spiritual şi atunci  eliminarea opoziţiei poate fi făcută doar prin eliminarea credinţei negative ce este împotriva vieţii.

 Asta este condiția de bază  pentru a obține  succes în dezvoltarea personală și pentru a reuși lărgirea orizontului de percepție prin conștientizare.

Un orizont mai larg înseamnă mai multe soluții  și posibilități amplificate pentru creșterea bunăstării, atât la nivel personal cât  și  social.  E adevărat?

 

Dacă ai ajuns până aici cu citirea acestui articol, îți mulțumesc, pentru că mă însoțești în această meditație ce are în primul rând o semnificație personală. În evul mediu aș fi fost arsă pe rug.  Dar, acum, scap cu viață. :)

 

Eu cred că mulți oameni gândesc ca și mine  în prezent. și caută să se înțeleagă pe ei înșiși șI să-și înțeleagă și  contextul spiritual al vieții pe care o trăiesc. De aceea am ținut să fac publice aceste gănduri.

Cu stimă, Oxana

Pentru ședințe de terapie și de învățare a tehnicilor psihoenergetice, rogramarea  se poate face la telefonnr 0721333929

Sedințele se pot realiza și la distanță, folosind prin camera video.

Pentru întrebări îmi poți scrie pe e-mail oxcmai@yahoo.com

 

În cartea  CUM E SĂ FII PE LOCUL ȘI PE TREABA TA - Perspectivă energetică ÎN AFIRMAREA DE SINE (vol. I) și Optimizarea calității vieții prin tehnici psihoenergetice (vol.II), explic detailat și într-un mod academic, ilustrând prin exemple concrete preluate din practica psihoterapeutică,  de ce și cum se întâmplă anumite evenimente în viața omului și cum se poate interveni eficient pentru activarea controlului personal. dezvăluirea propriului adevăr și realizarea propriului succes. O astfel de acțiune asigură și armonia întregului, determinând progresul general, dar în primul rând este o datorie sacră față de Esența Divină ce se cere revelată prin fiecare om.

Descrierea cărții se află pe 
https://plus.google.com/u/0/b/110119320409022446516/110119320409022446516/posts             

 

Pentru achiziționare îmi poți scrie, dacă vrei, pe e-amail oxcmai@yahoo.com,