Faceți căutări pe acest blog

duminică, 17 februarie 2013

“Aici oamenii vin, se odihnesc şi pleacă energizați


În timpul unuia dintre cursurile de psihoterapie, profesoara ne-a condus printr-un exerciţiu metaforic. Ne-a propus să ne imaginăm că suntem în centru şi de-acolo suntem trimişi pe Pământ, pentru 7 zile. În fiecare zi trebuia să alegem un obiectiv şi să vedem cum îl putem realiza. La final ne alegeam un cadou. Eu în ultima zi mi-am imaginat că am o casă, un fel de casă de agroturism. Acolo era tot ce aveam nevoie pentru mine, familia mea şi pentru musafiri. Am definit funcția casei, cam aşa: “Aici oamenii vin, se odihnesc şi pleacă energizați…..știu că se vor întoarce, dacă vor simții nevoia”. Apoi am ales un cadou. Era o piatră magică care îmi îndeplinea toate dorințele. Profesoara mi-a spus că pentru mine este terapeutic să fac terapie, chiar şi în formă comercială.

 Mie spațiul comercial mi se părea inaccesibil în acea perioadă. Psihooterapia este o activitate intimă, care presupune niște condiții speciale. Dar când am văzut modul în care a ieşit site-ul meu, mi-am dat seama că visul meu se realiza, în condiţiile oferite de virtual. Puteam oferi informații de suport pentru autoterapie. Și chiar în formă comercială, calitatea şi eficacitatea informaţiilor oferite se păstrează. Și în același timp, mult mai multe persoane pot avea acces la tehnici valoroase prin care își pot susține procesul de  creștere a calității vieții.  Ceea ce mă bucură şi îmi creează mulţumire.
 
De un an de zile am pornit site-ul www.dezvaluiridesine.ro , dar nu am avut o activitate prea dinamică acolo. Deoarece, după ce l-am văzut cum arată, am înţeles şi ce trebuie să fac. Site-ul avea nevoie de un material central, ca punct de referinţă a tuturor informaţiilor ce vor fi postate acolo. Aşa că m-am hotărât să scriu cartea, la care mă gândesc deja de câţiva ani.

Iar de când practic tehnicile psihoenergetice, a apărut şi mai evidentă necesitatea de a prezenta baza teoretică care fundamentează aceste practici.

 Aşa a ieşit cartea  CUM E SĂ FII PE LOCUL ŞI PE TREABA TA – Perspectiva psihoenergetică în AFIRMAREA DE SINE
.
Spiritul dorea dezvăluirea adevărului său, în forma în care eu am ales s-o fac!
Dacă dorești să afli mai multe despre carte, poți accesa, dacă vrei, lincurile de mai jos. Acolo găsești o descriere a cărți și extrase te text din carte.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu